50 de ani de istorie. Începută cu simbolurile fasciste și încheiată cu simbolurile comuniste. La Muzeul de Istorie din Chișinău. În hol, la etaj. Polonia 1939 – 1989. Organizată de Institutul Cultural Polonez din București.
În istorie nu există aliați, adversari, prieteni, țări mari, țări mici. Doar voință și curaj. Pentru un loc demn în istorie. Și atunci Dumnezeu te vede. Și te înseamnă: Polonia.
Elevii, aduși de profesori la muzeu, treceau în galop pe lângă expoziția din hol Polonia. 1939 – 1989 și intrau în sala cu săbii, monede ruginite și mucii istoriei naționale.
Iar în presa locală Mihai Ghimpu declara că vom schimba planurile lui Putin și Obama. Vizavi de Moldova.
Era marți. Era toamnă. Dumnezeu era undeva departe. Și mângâia Polonia.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Zenon
Era marţi. Era toamnă. Dumnezeu era undeva departe. Şi mângâia Polonia. Iar noi ne tot pe acolo, printre picioarele lui, ne jucam de-a baba-oarba: te-am prins, m-ai prins, ne-am prins cu-n Bujor-bujorean la Învăţământ etc…
Gheorghe Erizanu
@Zenon: Nu insinuați. Omul n-a vrut. Partidul a insistat. Poate voi zice ceva despre Guvernul Filat. Poate nu. Să vedem. Suntem români și punctum. Printre picioare și cu o inimă mare.
Zenon
Nu mai ziceţi. Nu trebu’. Aproape tăţi îs de-a-noştri: focşăiţi-îmbujoraşi-şal(var)izaţi. UH! ce-o să mai facă la drumuri sanitarul Şalaru! Ah! ce-o să mai dezvolte “informatizarea” Oleinic, cel care în studenţie (păcatele tinereţilor sau viciu genetic?) fura cuşmele de pe capul trecătorilor! Nu mai spun nimic de Răducanu, doftor fără o zi lucrată în medicină, dilerul de ţigări de la CTC-tutun (cât o fi dat el pe portofoliu de ministru, mă întreb, retoric). De Foşca, parcă s-a mai spus ceva…
Gheorghe Erizanu
@Zenu: Să-i lăsăm 100 de zile. Chiar dacă nu e timp nici de o singură zi. Să le oferim o șansă. Nu am dreptul moral să dau în oameni care nu-i știu sau îi cunosc în alte ipostaze. Pentru care am tot respectul.
Cu o excepție. Care se numește bomba Diacov. Diacov, inconștient sau cu reavoință, l-a propulsat la funcția de ministru al Culturii pe Focșa. Și într-un caz și în altul e o alegere proastă.
Ministerul Culturii a devenit marginal odată cu perindarea miniștrilor tot mai mărunți, tot mai departe de cultură și cu împuținarea imobilelor din portofoliul ministerului. Cultura, de fapt, alături de Educație sunt ministerele strategice ale statului care vrea să fie mângâiat de Dumnezeu. Spui „cultura politică”, „cultura economică” ș.a.m.d.
De ce Focșa e o bombă cu efect întârziat în Guvernul Filat? Guvernul Filat, din start, n-a ținut cont de opinia societății civile. Poate face declarații peste declarații despre deschidere și consultare cu societatea civilă. Scrisoarea comună a uniunilor de creație a fost trecută cu vederea. De Filat. De Diacov. Opiniile ziariștilor, scriitorilor, celor care au transmis mesajele opozantului Filat pe timpuri au fost lăsate să ajungă exact până la ușa de la Uniunea Scriitorilor, atunci când Filat ar fi trebuit să-i audă. Bănuiesc că Filat a dat mărunt din buze, văzând mortul pe care i l-a pus în spate Diacov. Bănuiesc, Diacov a zâmbit șmecherește și caută următoarea mutare.
Iar Focșa, chiar dacă ar fi un ministru excelent, după o asemenea primire ar fi trebuit să nu accepte funcția.
Altfel, Filat va duce mortul lui Diacov în spate. Până se va întâri. Sau până va fi demolat.
Responsabilitatea lui Filat e imensă. Este cel mai riscant joc pe care l-a făcut vreun politician în cei 18 ani de independență. A șubrezit fortificațiile din parlament ale propriului partid, jertfind cei mai importanți democrați-liberali pe altarul unei guvernări extrem de complicate. Iar cuțitul Diacov va fi în spate alături de secera și ciocanul komunist. Asta e dacă privim cu speranță și cu romantism intelectual realitățile politice. La celelalte realități nici nu vreau să mă gândesc.