
Premiile Librăriilor Cartier Om de cuvânt sunt cele mai subiective. Librarii, redactorii Editurii Cartier fac nominalizările. Individual. Apoi se face cea mai banală contabilitate. Se adună punctele (de la 5 la 1, pentru fiecare nominalizat, în cinci liste diferite). Apoi, la 18.15, seara, Emilian Galaicu-Păun dă citire celor cinci nominalizați și află și el care dintre finaliști a acumulat cel mai mare număr de puncte și a devenit Om de cuvânt 2025.
Nominalizări:
Viorica Ataman, blogger
Dumitru Crudu, scriitor
Gelu Diaconu, scriitor
Petru Hadârcă, regizor
Silvia Hodorogea, jurnalistă TV
Slava Sambriș, regizor
Doina Stimpovschi, jurnalistă TV
Om de cuvânt 2025 este regizorul Slava Sambriș.
Până a ajunge să fii nominalizat, va trebui să te vadă și să te cunoască librarul, atunci când faci cumpărători, să observe ce fel de cărți cumperi. Să te vadă redactorul, atunci când vorbești la evenimentele Cartier, pe viu sau online. Această nominalizare se adună zi de zi, lansare de lansare, eveniment cultural de eveniment cultural. Sau să montezi spectacole după cărți de proză sau de poezie. Așa cum au făcut regizorii Petru Hadârcă, Radu Afrim sau Slava Sambriș.
Slava Sambriș are școala de păpușar de la Soroca, actorie, apoi a fost actor la Teatrul „Eugene Ionesco” și Teatrul Spălătorie. A jucat-o excelent ani buni pe Chirița lui Alecsandri. Pe care acum o urăște. Și nici nu vrea să audă de ea. Ca să scape de ea a făcut un masterat de regie la București. A revenit la Chișinău. Și a reinventat Teatrul „Luceafărul”.
Pentru prima dată laureatul a primit și trofeul Om de Cuvânt, realizat de sculptorul Pavel Obreja după Băiatul cu inimă-carte de Vitalie Coroban. Trofeul are 30 cm înălțime.

Laureații Om de cuvânt: Vladimir Beșleagă (2013), Maria Șleahtițchi (2014), Lucia Țurcanu (2015), Dorin Recean (2016), Eugen Lungu (2017), Mariana Jitari (2018), Vasile Romanciuc (2019), Victoria Cușnir (2020), Bogdan Crețu (2021), Nina Corcinschi (2022), Alexandru Cosmescu (2023), Ana Mărgineanu (2024).