Scufița Roșie a fost odată…
1. în literatura greacă antică, la Longus, „o fată senzuală numită Micuța Lupoaică”, care „îl ademenește pe tânărul naiv Daphnis în pădure, sub pretextul salvării uneia dintre gâștile ei capturate de un vultur și se oferă să-l inițieze în arta sexului”;
2. de asemenea, la Longus, în același text, „apare un episod în care un crescător de boi, Dorcon, își pune o blană de lup pentru a o viola pe Chloe, fiind însă împiedicat de niște câini”;
3. în Fecunda ratis, în 1022 – 1024, manual dedicat elevilor scris de Egbert de Liege. „În povestirile germane despre vârcolaci, culoarea roșie avea o funcție apotropaică. Clericul Egbert a creștinat o poveste păgână despre o fetiță în haine de culoare roșie, care a fost salvată în mod miraculos din gura lupului”;
4. în a doua jumătate a secolului al XIX, în povestirile orale ale țăranilor din Loara, Tirol și nordul Italiei.  „În aceste versiuni, o țărancă este trimisă la bunica sa cu o pâine caldă și o sticlă de lapte. La o răscruce fata se întâlnește cu un vârcolac.” Care ajunge la bunică înaintea fetei. Și-i propune să mănânce din carnea bunicăi și să-i bea sângele. După actul de canibalism vârcolacul o invită să se dezbrace și să i se alăture în pat. Urmează un lung moment de striptease. „Pe măsură ce își scoate fiecare articol de îmbrăcăminte, fata îl întreabă pe vârcolac ce să facă cu șortul, pieptarul, fusta, cămașa și ciorapii.” În diferite variante, oricum, țăranii găsesc un sfârșit fericit pentru fată.
5. la canonicul Charles Perrault (în 1697), „care a adaptat-o pentru curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Perrault și-a îmbrăcat eroina, o țărancă drăguță și naivă, cu o scufiță roșie.” Ea este trimisă la bunica cu o ulcică cu unt și cu o plăcintă. Perrault era mai pudibund decât țăranii tirolezi. Elimină scena de canibalism, scena de striptease. Totuși, fata se culcă lângă lup. Urmează celebrul dialog care culminează cu întrebarea despre dinți. Dar sfârșitul este tragic. Povestea se încheie după ce fata a fost înghițită de lup. Povestea apare tradusă în engleză în 1729 și devine foarte populară în Anglia;
6. la Frații Grimm (în 1812), care au povești mai tragice decât francezul Charles Perrault, îi duce bunicii sale cozonac și vin. Și introduc un sfârșit fericit. Un vânător salvează bunica și fata din burta lupului.
Așa spun cărțile.
Fetița inocentă sau seducătoarea fatală. O istorie a Scufiței Roșii de Daniel Gicu (Editura Cartier, 2013)