La începutul secolului al XIX-lea a fost altfel. Occidentalii emigrau spre est.Cauzele exodului: condițiile sociale, economice și politice din regiune.
Guvernele din Wuertemberg, Baden și Bavaria, cele din Austria și Franța au emis interdicții stricte de emigrare pentru proprii cetățeni. Chiar și ucenicii meșteșugarilor au intrat sub interdicție. Iar studenții erau obligați să învețe în universitățile locale.
Abia la 15 mai 1815 proiectul constituției a restabilit libertatea mișcării. În anii următori până la 30 de mii de locuitori ai Wuertembergului au luat calea spre Europa de Sud-Est, Rusia și America.
Emigranții s-au îndreptat spre Basarabia cu șlepuri, pe Dunăre în jos.
În 1940, după înțelegerea Hitler-Stalin, germanii din Basarabia au fost repatriați. Drumul a fost același. Pe Dunăre în sus. Au urmat lagărele de filtrare din Iugoslavia. Apoi lagărele de filtrare din Polonia. Apoi stabilirea în localitățile poloneze, ocupate de Germania hitleristă. Apoi a venit Armata Roșie. Au urmat lagărele din Siberia. Cei care au scăpat din Gulag au încercat să revină la pământurile strămoșilor. Dar acolo era RDG-ul. Au urmat alte represiuni. Cei care au supraviețuit au încercat să fugă în Germania federală sau Canada.
Este istoria tragică a nemților pe care i-am pierdut. Cei care au mai rămas în viață își zic basarabeni.
Traducerea română a celei de a doua ediții germane va apărea la Cartier în 12 mai 2014.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Florin O. Z.
Este mare păcat de nemții pe care i-am pierdut, indiferent cum. Germanii aduc întotdeauna cu ei, inerent, toate lucrurile bune ale oricărei nații normale și realiste – a nației de făcători – și anume, rânduială, hărnicie, organizare, rezultate, siguranță, curățenie, eficiență, corectitudine, progres și toate cele de acest gen.
Florin O. Z.
Pe vremea când germanii celui de-al Treilea Reich erau prin România, fie atașați militari, fie ofițeri, fie altceva, fie chiar “civili,” ironia mușcătoare a lui Constantin Tanase, deși îi atingea bine, era apreciată, gustată și răsplatită cu aplauze.
Dar, dupa fatidica zi (pentru poporul român) de “Do * uă * ze * ci * și * trei … [23.08.1944] … au * gust, [carele, s-ar fi zis că] li * ber * ta * te ne-a * a * dus … ” (!?!?!?), … sensul mareei se va schimba. Total.
Despre același Constantin Tănase se spune, și pe bună dreptate, că ar fi zis pe vremea timpurilor post-germanice, într-unul din cupletele sale mușcătoare în care nu ierta pe nimeni, că … “A fost rău cu ”der-die-das”, da-i mai rău cu ”davai ceas”.”
Rușii nu au mai râs. Glumele nu se mai gustau. Satira nu mai putea fi apreciată. Defel și deloc. Aplauzele înghețaseră în falia anterioară a timpului. Concluzia ?!?!?! L-au lichidat. Evident, doar fizic.
Gheorghe Erizanu
@Florin O.Z.: „Rugați-vă pentru fratele Alexandru”?
Florin O. Z.
@ Gheorghe Erizanu
Nu sunt, nici pe departe, atât de creștinește iertător precum fusese Constantin Noica în ultimele sale scrieri. Nu pot (și habar n-am dacă voi putea vreodată) să aplic nediscriminant iertarea lui Iisus.
Pur și simplu, am ajuns ca să mă intereseze doar neamul meu și ai mei, mai mult decât orice. Cât despre iertare, pentru mine, trebuie sa fie selectivă.
Iară despre fratele Alexandru, având diminutivul convenabil de Sașa, nu-mi pasă. Nici-un pic.
Gheorghe Erizanu
@Florin o.Z.: Am înțeles. Respect.