Blog

Shopenhauer, filozof german: „În perspectiva morții mele, doresc să fac această confesiune, că disprețuiesc națiunea germană datorită prostiei sale nesfârșite și că roșesc la gândul că îi aparțin”.
Alexander Hertzen, gânditor rus: „Mi-e rușine că sunt rus”.
Aleksandr Soljenițîn, scriitor rus: „E rușine să fii sovietic”.
Emil Cioran, eseist român (1933): „Am avut momente când mi-a fost rușine că sunt român”.
Citatele au fost adunate de Horia-Roman Patapievici. În „Discernământul modernizării. 7 conferințe despre situația de fapt”.
„Dedic acest volum de conferințe publicului general cultivat, acestei veritabile societăți civile a culturii, alcătuită din oameni care nu așteaptă de la cultură nici carieră, nici succes, nici putere – ci acea viață bună, în care anticii vedeau adevărata răsplată a înțelepciunii.”
În Librăriile Cartier mai găsiți ediția din 2005. Cea din 2009 are copertă semnată de Andrei Gamarț. Doar coperta diferă. Societatea civilă a culturii a rămas aceeași. În 2005. În Basarabia. Și, uneori, mi-e rușine de acea viață bună a mea. Sunt un egoist.

Comentarii(2)

    • Mircea

    • 13 ani în urmă

    E si firesc ca acest sentiment sa caracterizeze spiritualii, caci politicienii nu îl au. Dar cel mai important cred ca e faptul ca a fost enuntat.

    1. @Mircea: Politicienii sunt într-un alt sistem de valori. Probabil că se simt confortabil.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt