Blog

Am primit și Decizia Consiliului de Presă. Vizavi de manualul de Istorie pentru clasa a XII-a. Iat-o:

Consiliul de Presă

Decizie

Cu privire la plângerea domnului Gheorghe Erizanu împotriva
emisiunii „În Direct” de la postul de televiziune Accent TV

mun. Chişinău, 5 decembrie 2013
 
Examinând în şedinţa publică din 5 decembrie 2013 plângerea depusă de domnul Gheorghe Erizanu, director al Editurii „Cartier” şi editor al manualului „Istoria românilor şi universală” pentru clasa a XII-a, împotriva emisiunii „În Direct”, difuzată la 6 noiembrie 2013 la postul de televiziune Accent TV, în cadrul căreia s-a discutat inclusiv despre manualul de istorie şi au fost admise conform reclamantului, „deraierea din câmpul deontologie al presei, instigarea şi promovarea unei uri aproape fizice faţă de unele naţiuni, utilizarea limbajului de mahala şi denigrarea inadmisibilă a autorilor, instigarea la violenţă faţă de puterea legitimă a unui stat” (citat din plângere),
în lipsa reprezentanţilor părţilor care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei,
vizionând şi analizând emisiunea „În Direct”, difuzată la 6 noiembrie 2013 la postul de televiziune Accent TV (moderator – Corneliu Mihalache, invitată – Ina Şupac, deputat PCRM)l,
bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova2 şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă3,
 
Consiliul de Presă din Republica Moldova
adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Presă constată că emisiunile de dezbateri se supun aceloraşi norme deontologice ca şi alte materiale jurnalistice, iar realizatorii dezbaterilor trebuie să urmărească ca publicului să-i fie transmise opinii diferite şi pluraliste care nu încalcă drepturile altor persoane şi nu conţin mesaje defăimătoare, aceste reguli fiind valabile şi pentru emisiunile cu un singur invitat. Moderatorii dezbaterilor au obligaţia deontologică şi legală să fie imparţiali şi să atenţioneze invitaţii care transmit mesaje defăimătoare, xenofobe sau discriminatorii, disociindu-se clar de aceste mesaje.
2. Consiliul de Presă constată că moderatorul emisiunii „În Direct” Corneliu Mihalache nu a solicitat/prezentat opiniile tuturor părţilor relevante pentru discuţia despre manualul „Istoria românilor şi universală”, nu a fost imparţial şi a prezentat propriile opinii drept fapte. Comportamentul moderatorului, inclusiv limbajul utilizat în formularea întrebărilor şi comentarea răspunsurilor, scoaterea din context şi comentarea tendenţioasă a unor citate, indică asupra caracterului manipulator al emisiunii „În Direct” din 6 noiembrie 2013, ceea ce contravine normelor deontologice şi bunelor practici jurnalistice.
3. Consiliul de Presă solicită postului de televiziune Accent TV să asigure pluralismul de opinii inclusiv în emisiunile de dezbateri, invitând pentru dezbaterea unor subiecte specifice, cum ar fi denumirea limbii, istoria, identitatea naţională etc. nu doar politicieni, ci în primul rând experţi şi specialişti recunoscuţi în aceste domenii care pot prezenta opinii avizate.
4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării.

 Ludmila Andronic,
preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

 
l http://a-tv.md/index.php?newsid=1312
2 http://consiliuldepresa.md/fileadmin/fisiere/fisiere/Cod_deontologic_al_jurnalistului_din_Republica_final.pdf
3 http://consiliuldepresa.md/fileadmin/fisiere/documente/REGULAMENT_ACTIVITATE_CONSILIUL_DE_PRESA.pdf
 
 

Comentarii(8)

    • Mircea

    • 10 ani în urmă

    Am privit interviul si sentimentul care mi-a produs acel moderator este: greata. Seamana a tot numai nu a jurnalist, e o marioneta cu un un nivel de cultura limitat. De unde l-au scos?
    Apreciez foarte mult Gheorghe demersul tau si regret lovitura care ai primit-o. Te sustin pe deplin si te încurajez.

    1. @Mircea: Mulțumim. Apreciez. Aflu zilele acestea că și la B1 se utilizează același limbaj. Eu tot am încercat să evit polemicile sau demersurile de genul ăsta, dar atunci riscăm să intrăm într-un sistem de valori complet anapoda.

    • Florin O.Z.

    • 10 ani în urmă

    Deși nu cunosc conținutul manualui „Istoria românilor și universală,” ci doar citind intervențiile anterioare, respectiv urmărind și analizând interviul, care îi are ca protagonisti pe Corneliu Mihalache si Ina Șupac, am avut – la randul meu – un sentiment de refuz și scârbă.
    Deși destul de greu de definit, cred că experiența mea ar putea fi cel mai bine redată prin sintagma românească “a fi coadă de topor.” Desigur, coada de topor trebuie să fi fost confecționată din primul copac doborât al pădurii care urma a fi masacrată.
    Într-o (aparentă) altă ordine de idei, adaug, fără nici o bucurie, la haita de așa-ziși jurnaliști sferto-docți, alături de Ileana Rusu, și pe numitul Corneliu Mihalache.

    1. @Florin O.Z.: Păcat de pădure.

    • Mircea

    • 10 ani în urmă

    Nu cred ca trebue de polemicat caci perzi energia în zadar, ci de facut demersurile necesare asa cum ai facut tu Gheorghe (cu anumite conditii cred). B1 a fost amendat si a avut mai multe replici. Accentul tot le-ar merita.

    1. @Mircea: Mi-a fost scârbă. Dar am încercat să utilizez un câmp legal.

    • Florin O.Z.

    • 10 ani în urmă

    Atunci când pădurea se identifică cu noi toți, povestea devine instantaneu tragică transformându-se într-una de extremă supraviețuire, sau pădurea ori coada toporului.

    1. @Florin O.Z.: Sunt de acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt