Pașa Brăila locuiește într-un bloc de la Ciocana, Ciocana Veche. Locul este ca în filmele sale. Este un obiectiv blând și bun, care ne-a arată obiecte care parcă sunt făcute pentru oameni, dar sunt imposibile de utilizat. Sunt lucruri care ar fi trebuit să ne facă viața mai ușoară. Prin definiția lor. Dar ele ne chinuie această viață.
Pașa Brăila a ajuns la cei 40 de ani într-un apartament de la etajul doi. Într-un bloc nou. Cu nouă etaje. Blocul e flancat de alte blocuri. Mai noi. Și câteva blocuri brejneviste. În formă de romb. Are și o curte. Între blocuri.
A avut o curte. Mai demult. Acu nu o mai are. De câteva luni a apărut o macara. Un gard. Un depozit cu pereții strâmbi din piatră de talie, alias cochileți. Cu un singur nivel. Acoperit cu ardezie, alias șifer. Gri. S-a săpat fundamentul. Repede s-a ridicat etajul unu. Se ridică doi.Când se va ajunge la etajul nouă, atunci soarele vara nu va mai fi nici în apartamentele din noua construcție. Nici în apartamentele din blocurile mai noi sau mai brejneviste. Va fi gri iarna. Va fi gri primăvara. Va fi gri toamna. Va fi gri iarna. Un gri anual.
Și Pașa Brăila va filma cum cresc etajele. Și cum dispare lumina soarelui. Și cum griul intră în noi.
Cine a permis această construcție alogică? Nimeni. Și toți. Cel care a pus ochiul pe petecul de pământ, numit pe timpuri curte, a început construcția fără niciun document. Nici tu proprietate pe pământ. Nici tu proiect arhitectural aprobat. Nici tu alte aprobări. Îi dai sectoristului ceva, alias euro, ca acesta să nu ajungă prin acel loc în decurs de o lună. Până ridici un etaj. După aia se face un proces-verbal pentru construcție ilegală. Se plătește amenda. Se judecă. Și ieși din judecată cu acte în regulă și cu permisiunea legală de a construi o tâmpenie, alias clădire de locuit, în Chișinău. Apoi vei găsi niște oameni înțelepți, alias nu știu cum să zic mai delicat, care fac bani prin italii, le arăți imaginea blocului nou, trecut prin photoshop, din care au dispărut celelalte batimente, și le vinzi lor ca un produs calitativ și cu mult soare. E bine să botezi clădirea cu  „Rezident Palace” sau „VIP Batimant”, sau „Imperial Roma”.
Și atunci va fi un film. Despre o capitală. Care s-a transformat în ghetou. În care griul intră în clădiri,  în bancnotele cu apeductul roman, în soare, în sectoriști, în judecători, în constructori, în arhitecți, în proprietari de apartamente, în primari, în miniștri, în președinți, în prunci.
Și va fi.