Blog

Macă-mea avea un Eminescu,  apărut la Chișinău  în anii 70, în 4 volume, cu supracopertă albă. Și-l tot căra la școală. Îl arăta elevilor. Atunci am întrebat-o de ce le arată elevilor toate cele patru volume? Să le vadă. Să știe de ele.
Alteori lua un Eminescu într-un volum. Format mare. Cu supracopertă. Era ilustrat de Igor Vieru. Să știe și de el.
Alteori lua ediția Eminescu de prin anii 50. Într-un volum. Cu text mult. Cu o copertă vișinie. Ca să știe și de ea.
Ultima ediție, cea din 50, am pierdut-o eu în armată. Avea texte care nu și-au găsit pagini în cele 4 volume. Din anii 70. Și erau multe pagini.
Viorel Mihail are la Săptămâna un Eminescu, în 3 volume. Din anii 80. Acea ediție era fără supracopertă. Fără unele texte din ediția din 70. Și, cu siguranță, fără acele texte din ediție din 50. Ediția a apărut cu unele coperți de un vișiniu închis, altele de un verde închis și urât. A fost o ediție pe care maică-mea nu prea o arăta elevilor.
Titus Jucov se uita pe ediția Cartier. Foarte atent. La Librăria din Hol.
– Cine a îngrijit ediția?
– E vreo problemă?
– Nu. E o ediție foarte bună. A constatat Titus Jucov.
Era în Librăria din Hol. Eminescu. Carolina. Titus Jucov. Ochelarii lui Titus Jucov.
Afară era caniculă. Un balcon cultural. O parcare fără mașini. Și un oraș cu multă bere.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt