Blog

VINE VARA în Republica Moldova, iar eu nicidecum nu pot duce la un bun sfârșit drumul în rai. Început iarna.
A fost o știre, citită ulterior:
„Reprezentantul Rusiei la ONU, Vitalie Ciurkin, s-a certat foc cu ministrul de externe al Qatarului, Hamad bin Jassim. Incidentul s-a întâmplat în februarie 2012, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, relatează vlasti.net.
“Am avertizat Rusia că, dacă ea se va opune și nu va sprijini rezoluția, aceasta va pierde toate țările arabe”, a spus ministrul Afacerilor Externe din Qatar.
Replica din partea Rusiei nu a fost mult aşteptată. Ciurkin i-a răspuns calm: “Dacă vorbești cu mine așa, mâine Qatar nu va mai fi”.
De asemenea, reprezentantul Rusiei la ONU a adăugat că el reprezintă „măreaţa Rusie și vorbește în numele său numai cu persoane importante”.
DOHA era doar o escală scurtă. Dar avionul din Istanbul s-a reținut. A fost topită gheața de pe aripi. La intrarea din aeroportul din Doha eram deja așteptați de angajați ai Qatar Airways cu inscripția următoarei destinații „Singapore”. Escala scurtă s-a transformat într-un sejur de aproape 24 de ore. Hotel oferit de compania aeriană.
Vameșii & grănicerii îmbrăcați în alb. Fețe severe. Control sever. Corect. Fotografiată retina ochilor. Bagajele s-au întors înapoi la Istanbul. Dacă voiai bagajul, atunci erai nevoit să arunci Ice Wine-ul pe care l-am luat cu noi. Alcoolul este interzis în Qatar. Hainele de vară s-au întors și ele în Turcia.
A treia revelație: cizmele și puloverele au devenit lucruri inutile. La plus 30 de grade. Magazinele de electrocasnice sunt la fiece pas. Farmaciile le găsești tot atât de des ca un restaurant cu două stele Michelin. Doha e un șantier imens. Cu muncitori de import. Clădiri. Cu mașini 4×4. Albe.
IMG_3299
Cu avioane de vânătoare. Care fac exerciții de asupra orașului.
IMG_3300
Cu expoziție Damien Hirst, cu restaurant Ramsay, cu arhitecți în vogă.
IMG_3301
Și cu bazarul oriental. Și construcțiile neaoșe.
IMG_3319
IMG_3320
Qatarul este sponsorul echipei de fotbal Barcelona. Fanii căreia îi găsești în Canada. Doru, scuze!
1911662_10201228086844128_2110451778_n
Dar în bazarul din Doha găsești fani ai echipei AC Milan, sponsorizați de Fly Emirates.
IMG_3323
La plecarea din Doha un grănicer & vameș sever întreabă dacă Moldova e țara aia cu problema limbii: aceeași limbă, două țări.
Suntem două țări ONU. Cu ambasadorul rus Ciurkin la New York.
Drumul în rai. Prima revelație
Drumul în rai. Revelația a doua
Mulțumim pentru logisitică drei Svetlana Alexa, compania SeaSunSky și suportului financiar acordat de Puri Santrian, Royal Santrian, Bali Relaxing Resort, Santika Siligita, Grand Jimbaran, Discovery Kartika Plaza Hotel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt