Blog

O față bisericească utilizează cuvinte la auzul cărora ar roși și Dumnezeu. Dar Dumnezeu pune aceste cuvinte pe puțintimea îngerului păzitor al acelei fețe bisericești.
Îl aud pe primarul Chirtoacă: „Unii pe noi ne-au avut.”
„… Goșa Dubăsarski, poreclit „Morcovul Negru”, ne-a avut. Știu cei de la Planeta Moldova. „Acesta era cunoscut pentru abilitățile sale sexuale și elefantismul organelor de reproducere. „Morcovul Negru” era atât de experimentat în a-și satisface poftele pe neobservate, încât Potapov și-a dat seama că a fost violat abia după ce a ajuns la porțile exterioare ale închisorii și a văzut Uazikul său plecând în trombă. Foarte supărat și plin de sperma lui Goșa, Potapov a hotărât în primul rând să apeleze la vodcă, apoi să se răzbune cât mai odios.”
Fiind elevat și cultivat, Dorin Chirtoacă știa și de Goșa Dubăsarski.
Iar fața bisericească nu știa de „Morcovul Negru”. De aia au blocat drumul. Să-l prindă pe Goșa. Dar își vor da seama, Doamne, abia când vor ajunge la Uazik.
Goșa e în Nekrotitanium. Ascuns între coperți.
Iar noi stăm ca Potapov în fața Uazikului. Adevărați planetari ai Moldovei.

Comentarii(4)

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    ,,morcovul negru,, trebue trimis in parlament,va gasi acolo de toate.pentru cititorii din afara,- ,,UAZ,, e o marca de automobile sovietice 4×4 folosite in politie si armata.eu apreciez sinceritatea domnului primar.insa nu cred ca ,,unii,, au facut-o ci un numar foarte mare.clonuri ,,gosha dubosarskii,,misuna prin md,pazea.

    1. @catalin codru: Completare utilă. Merci.

    • dandy

    • 13 ani în urmă

    Fara dezlegarea la minte, dezlegarea la gura poate transforma spatiul public in ceva de genul “Hiroshima & Nagasaki dupa 6/9 august 1945”. O solutie ar fi castile de protectie fonica (anti-sound /anti-noise). Sau inchiderea unor guri prea slobode.

    1. @dandy: Să vorbească. Nicio problemă. Doar să existe posibilitatea taxării. Sau a butonului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt