În 1992 Papa Ioan Paul al II-lea i-a cerut scuze lui Galileo Galilei. Pentru că era să fie ars pe rug. Atunci salvat de acel esopic „și totuși se învârte”. La 360 de ani creștinii au admis că Pământul se învârte în jurul Soarelui.

La 27 mai 2013 Papa Francisc afirma la Roma: „ Domnul ne-a mântuit pe toţi. Şi pe atei? Da, şi pe ei! Pe toţi.” Și cei care nu sunt creștini pot ajunge în Rai, inclusiv ateii. Dacă fac bine.
Şi vine cu un exemplu din Evanghelia după Marcu: discipolii lui Isus care împiedică o persoană din afara grupului să facă binele. „Dacă nu e de-al nostru, nu poate să facă binele”. Dar Isus îi îndreaptă: „Nu-l opriţi, lăsaţi-l să facă binele”.
Îi asigură că toţi oamenii sunt capabili să fie buni. Isus a venit să le dea oamenilor exemplul toleranţei şi al înţelegerii.
Luni, a doua zi de Paști, Papa Francisc a plecat să învețe maghiara. Care se vorbește în rai. Ai nevoie de o veșnicie ca să o înveți. (A fost una dintre glumele preferate ale pontifului).