Designerul Paolo Moschino și-a decorat casa cu un covor basarabean din secolul XIX sau XX. Covorul e piesă centrală. Tot designul casei a pornit de la el.
Drumul covorului basarabean începe foarte devreme. De fiecare dată.
La început de vară e tunsoarea oilor. Când abia mijește soarele și roua mășcată, așa e roua pe la nordul Basarabiei, privește încă autoritar malul Prutului. Și ziua e încă neîncepută. Cu foarfece ruginite de vara trecută, dar care capătă strălucirea lamelor după tunsoare. Și behăitul oilor se ogoaie.
Apoi e opăritul și spălatul lânii. Se opărește ca să ucidă mirosul. Apa de după spălat e bună pentru reumatism. Așa zicea mămuca. Apoi e scărmănatul cu mâna. Cel mai insuportabil lucru pe care l-am făcut în viață. Poate doar alesul fasolelor să mă fi deranjat mai tare.
Marțea devreme, luam sacii cu lână și autobuzul de la ora 5, ca să prindem rând la scărmănătoarea de la Lipcani. Scărmănătoarea de la Mămăliga era mai bună și avea cozi mai mici, dar trebuia să schimbi două autobuze. Scărmănătoarea de la Lipcani era pe malul Prutului. Era foarte mult praf. Și niște roți imense. Cea de la Mămăliga îmi apare doar cu multă iarbă și rouă multă. Și proaspătă.
Iarna se toarce. Nu ca la Creangă. Ne uitam la televizor. Mămuca îmi zicea că iar sunt ăștia care vorbesc de parcă ar avea câlți în gură. Era Telecinemateca. De miercuri. Cu filme după piesele lui Shakespeare. O parte din lână mergea la colțuni și mănuși. Făcute cu cârligul. Ca să țină cald. „Să-ți păzești mâinile și picioarele.”
Apoi vine vârtelnița. Cel mai drag mie lucru din lungul drum al covorului basarabean. Nu trebuie să te scoli devreme. Nu trebuie să umbli cu saci după tine. Nu trebuie să te înghesui în PAZ-ul galben de Lipcani. Asculți amintirile mămucăi de pe când era edinolicinikă și în fiecare primăvară îi dădeau desetinele, care între timp au devenit hectare, tot mai departe de sat, tot mai departe de sat. Până la Pădurea lui Jorja.
Gospodinele caută modelul de covor. Aleg culorile. Leagă la fiecare legătură de lână un model de culoare.
În vara următoare, miercuri dimineața, luam autobuzul de 6 până la Briceni, apoi alt autobuz până la Tabani. Cazane mari, culori vii, multă lume, lâna vopsită e înșirată pe deal. Multă culoare. Iarba rămâne albastră, violetă, galbenă, roșie.
În toamnă, ne ducem la Bădragi, ca să găsim cel mai frumos model de covor. Să ne tocmim pentru iarnă cu cele mai bune țesătoare din zonă.
Apoi covorul ajunge la Paolo Moschino.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Mircea
Prea repede a ajuns covorul de la Badragi la Moschino, lipsesc o sumedenie de pagini.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Scuzați de pagini. Iaca am uitat de rășchitor.
alina
Textul asta miroase a lana proaspat vopsita. La Tabani, Badragi sau Zgurita.Aceeasi lana are miros diferit, dupa culoarea capatata. Pielea cucoanei are miros de vanilie (am descoperit asta mult mai tarziu, cand am macinat primele “stible” de vanilie 🙂 ). Curichiul miroase a frunze de nuc arse, iar nahutiul – a coaja de stejar. Fara miros era, curios lucru, fumuriul (o nuanta indescriptibila de gri albastrui).
Frumos text, Gheorghe. Cu arome, doruri si culori.
Gheorghe Erizanu
@alina: Merci mult.
catalin codru
Paolo Moschino l-a scos legal din tara!?eu daca eram vames nu-i permiteam sa-l scoata din tara!in rest e un text extraordinar, despre magia covorului basarabean,nord-basarabean.in transnistria pe malul nistrului, parca imi pareau putin altfel,florile mai zimturate,mai multe linii ,chiar as zice ,cu influente daco-getice,dominat de un negru si un rosu aprins.!si pe fiecare covor sigla mesterului!
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Nu știu dacă l-a scos legal. Dar cu siguranță a făcut bine ceea ce a făcut. Așa mai află și lumea de noi.
Natali
Are lucruri frumoase tarisoara noastra. Satul, legendarul Nistru, chiar si autobuzele erau frumoase,
erau ale noastre! 🙂
Frumoasa si emotionanta e aici redarea amintirilor legate de familie, satul natal, traditii.
Ce tine de covor,e rezultatul unei munci enorme, perseverenta si dragoste.
Multă dragoste .
Gheorghe Erizanu
@Natali: Merci. Cu o rectificare: nu sunt de pe legendarul Nistru. Sunt de pe malul Prutului.
catalin codru
asta e buba basarabeana,vindeti-va, sa va cunoasca toata lumea!un moment cvasi revelator!pai ,nu sint impotriva covoarelor inportate pe cai dubioase!as vrea doar sa se mentioneze ,ca provin din moldova ,rm !si inca o intrebare?daca moldovenii sint lipsiti de stima fata de predecesorii sai,credeti ca italienii vor sa schimbe ceva,in afara de venit banesc si noi influente de DESIGN?
Gheorghe Erizanu
@catalin codru. Nu. Atât doar că italienii pot să ne deschidă ochii și să descoperim ceea ce noi nu vedeam.
Nic Arsa
Eseul este fain și poetic. Imaginea este grăitoare.
Abruptul finalului este ton în ton cu așteptarea, generată de detailierea (poate exagerat) prelungită (dar evident intenționat facută) până la limita răbdării, ca apoi să reteze “gâtul de lebadă al elevului” chinuit de matematică, dar și de mono-fonemicele doi, voi, oi, joi, boi. (Mai erau și altele, desigur, dar m-am abținut).
Ca atare, incredibilă este efervescența de mai sus, cel puțin comparativ cu comentariile inexistente ale celor șapte blog-uri anterioare.
Gheorghe Erizanu
@Nic Arsa: Merci. Se mai alege grâul de neghină. Unii comentatori vin și pleacă. Alții rămân pe mult timp. E un lucru firesc. Mai ales când vorbim despre o mândrie națională. Și nu e vorba de Kalașnikov.