Blog

Raft din Librăria din Hol
Raft din Librăria din Hol

Inițial a fost o casă de stat. Unde trebuia să demonstrez că 11 minute și Adulter nu sunt cărți erotice. Citisem doar Alchimistul de Paulo Coelho. Am avut pe timpuri și o discuție foarte scurtă despre Alchimistul cu Aureliu Busuioc, care nu putea înțelege de ce se bucură cărțile lui de un asemenea succes. După mine, a fost scriitorul care a fost în locul potrivit la momentul potrivit. Și cei care fac legea vânzărilor de carte l-au ales pe el. Prima ediție în română apărută la Nemira, cred că prin 93,  n-a spart gura târgului. Coelho încă nu era alesul marilor editori.
Apoi în compania unor viruși am citit Adulterul. Care începe cu un  sex oral și se încheie cu un sex anal. Cu vaselină.  Și prezervativ. Ca în visele erotice ale unui singuratic domn bătrân care se uită la filme porno și privește Hustlers. Iar între aceste două acte sexuale Coelho boțește 10 ani cu doi copii, cu o carieră jurnalistică, cu o carieră politică, cu  căsătorii, cu soț grijuliu, cu soție atentă. Adulterul vine la 31 de ani. Cu Saturn.  Care are un ciclu de 29 de ani.
Stelele au greșit. Saturn vine de două ori în viață. La 40. Și la final. Mai bine se greșea astrologic decât uman.
Mai băgăm niște chestii antropologice despre elvețieni. Ne mai aducem aminte de Frankenstein.
Și avem romanul pentru citate siropoase pentru facebook.
Nu este o carte erotică. Este un roman prost. Fără preludiu. Cu un sex oral de un minut și o ejaculare precoce într-o casă de stat. Elvețiană.

Comentarii(8)

    • Mircea

    • 9 ani în urmă

    Sa vorbesti artistic despre lucruri considerate murdare e nevoie de curaj si talent. Si daca zonele erogene sunt multiple (orala, anala, genitala..) atunci e si firesc sa ne apara si fantasmele corespunzatoare (constiente ori inconstiente).

    1. @Mircea: E nevoie de curaj. Dar un pic de cunoaștere a vieții e mai importantă.

    • dada

    • 9 ani în urmă

    Cărțile lui se bucură de succes la fel cum se bucură de succes pornografia și telenovelele latinoamericane. Combină-le și ai rețeta cărților scrise de Paul Coelho, ori de Ianoș Vișnevski.
    Prosteniko i so vkusom, narod havaet.

    1. @dada: Pornografia se bucură printre impotenți, telenovelele printre doamnele care încă sunt duduițe. Cu restul ce facem?

    • alina

    • 9 ani în urmă

    Nebanuite (si bantuite, doamne) mai sunt formele curajului artistic in ziua de azi. La 2-3 mii km si cateva frontiere de stat distanta, curajul celui care scrie se developeaza fie in hiperfantasme (pseudo)erotice, la limita schizofreniei sociale (a la Charlotte Roche, bunaoara), fie in radiografierea egografica, FARA tabuuri/corsete politic-corecte, a prezentului social imediat (Paula Erizanu, ca sa nu caut exemple prea departe :)).

    1. @alina: De acord. Doar o constatare: curajul are nevoie și de măiestrie. Iar eu exact în acea perioadă citeam și „Cum să nu scrii un roman”. Și aveam pasaje întregi, ca exemplu, din „Adulter”.

    • dada

    • 9 ani în urmă

    N-am nici cea mai vagă idee. Am încercat doar să răspund la întrebarea formulată de A. Busuioc.
    De fapt, restul au și ei de unde alege. Am citit recent Sankya – o carte excelenta. Cei neinteresați de revolutii pot lua de pe raft macar si Parfumul lui Zuskind.
    Cred că problema este hm, cum să zic, inducerea subtilă în eroare a cititorului, și crearea unei iluzii că aceste lucrări sunt de valoare, cu scopul de a-l face pe cititor să se simtă și om rafinat. Nimeni nu vrea să se simtă că a cumpărat o carte proastă, plină de clișee, care ațâță curiozitatea mai ceva ca gazeta Speed Info. Astfel cărți de genul Adulterului sunt prezentate de marketologii de la edituri ca fiind opere literare, pe când în realitate, nu sunt decât literatură de bulevard…
    Unii critici și autori de ghiduri/traininguri ”cum să scrii o carte” au și început a folosi foarte timid, sintagma ”literatură comercială”. Dar foarte timid.
    Pentru că cine vrea să omoare găina care face ouă de aur?

    1. @dada: Răspuns complet. Mulțumesc. Mai ales că această găină a fost hrănită mai ceva ca cocoșul babei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt