Blog

Deputatul komunist Șupak caută de o habă de vreme fasciști prin Republica Moldova. I-a găsit într-un club de noapte. De Halloween. Un liliac glossy de noapte, cu sânge evreiesc (precizare necesară), s-a îmbrăcat în uniformă SS. A mai făcut-o și Radu Mazăre, primarul de Constanța (precizare informativă). Au mai făcut-o pe străzile Moscovei, fără Halloween, de Ziua Unității Naționale, și fasciștii ruși (precizare informativă).
Fascistul de Halloween din clubul de noapte era un pretext.
Adevărații fasciști ai Republicii Moldova sunt autorii, editorul, Vitalie Coroban, Maria-Paula Erizanu, Maia Sandu, românii și manualul de Istorie pentru clasa a XII-a.
Autorii (Igor Cașu, Igor Șarov (coord.), Virgil Pâslariuc, Flavius Solomon, Pavel Cerbușcă) sunt fasciști pentru că:
1. au scris un manual de istorie contemporană (secolele XX-XXI);
2. pentru că nu sunt Sergiu Nazaria, reputatul istoric, autor al manualului de Istorie pentru clasa a XII-a din perioada guvernării komuniste, manual cu fotografiile lui Voronin peste o pagină, imagini care l-au scârbit până și pe președintele Voronin, care a ordonat topirea tirajului.
Editorul (Gheorghe Erizanu) este fascist pentru că:
1. sediul Editurii Cartier este pe strada București din Chișinău și, deci,  este o editură din România.
Vitalie Coroban este fascist pentru că:
1. a făcut coperta.
Maria-Paula Erizanu este fascistă pentru că:
1. a fost citată la pagina dosar 7 aprilie 2009 (pagină standard pentru fiecare capitol) din volumul Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o cu un citat din care pentru confirmarea fascismului s-a luat:  „Tinerii au fost înconjurați de colaboratorii poliției și de paza Guvernului, toți înarmați, cu măști și echipamente. Polițiștii au început să împuște, să lovească tinerii cu picioarele, cu bastoanele, cu automatele și alte organe de bun-simț.”
Maia Sandu este fascistă pentru că:
1. este ministrul Educației.
Românii sunt fasciști pentru că:
1. sunt români.
Manualul este fascist pentru că:
1. se numește Istoria românilor și universală;
2. coperta conține imagini cu cele mai importante evenimente naționale și mondiale ale secolului XX (ședință ONU, stema României Mari, Marea Adunare de la Alba Iulia, Lenin, Churchill, Eliade, revoluția din decembrie 1989 din România, Marea Adunare Națională din Chișinău);
3. mareșalul Antonescu arată bine în imagine și nu i-au fost desenate nas de clovn, mustăți și alte chestii de zăbavă;
4. imaginea cu ghetoul din Chișinău din 1942 și declarația lui Antonescu vizavi de evrei nu apare pe tot parcursul manualului peste o pagină, ci e doar la tema Holocaustului;
5. imaginea cu liderii bolșevici (troica Stalin, Lenin, Kalinin) apare la tema „Regimuri democratice, autoritare și totalitare” și e la două pagini de duetul Hitler și Mussolini;
6. imaginea cu drapelul Revoluției române din decembrie 1989 era cu stema găurită și e vorba de tricolorul moldovenesc care are gaura României Mari în visul deputatului Șupak;
7. Mircea Dinescu era prea tânăr în timpul Revoluției române;
8. nu există drapelul lui Ștefan cel Mare și Sfânt într-un manual de secol XX;
9. Vlad Filat apare, totuși, alături de Angela Merkel în fotografia de la aeroportul Chișinău din 2012;
10. a fost 7 aprilie 2009 (a mai fost 8, 9, 10 aprilie 2009).
* * *
De aia komuniștii moldoveni, care nu sunt fasciști, în 2013:
1. fac listele tuturor persoanelor care vor trebui însemnate sau trimise la închisoare;
2. vor schimba legislația astfel  ca aceste persoane și cele care vor citi manualul de Istorie să fie vinovate;
3. vor ca 7 aprilie 2009  să nu existe în calendar. Cel puțin în Republica Moldova.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comentarii(10)

    • catalin codru

    • 11 ani în urmă

    si cititorii acestui blog sint fascisti!banuesc…

    1. @catalin codru: Sunteți. În Republica Moldova doar Șupak nu e fascistă.

    • Virgil

    • 11 ani în urmă

    Comuniştii pot scăpa de fascism, cum a scăpat Naratorul din “Fight Club” de Tyler Durden, în gât. Fiindcă fascismul este un alter-ego al comuniltilor.
    http://www.youtube.com/watch?v=HNcAA_UVi3U

    1. @Virgil: Cartea e bună. N-am știut că și filmul e pe măsură.

    1. @Max Ciudin: Sunt în căutare de o proptea nobilă.

    • Florin O. Z.

    • 11 ani în urmă

    Deci suntem fasciști pentru că: citim acest blog, suntem de acord cu unele/multe din părerile exprimate, avem opinii personale, suntem de acord cu libertatea de expresie, suntem români basarabeni sau români din România sau români de aiurea, și așa mai departe …
    Trăiască și înflorească Kamarada Șupak. Ca un măr, ca un păr, ka un răs-păr, ka un fir de trandafir.

    1. @Florin O.Z.: Au dreptul și garoafele să apară la unele ceremonii. Trandafirul politic românesc e departe de garoafa politică moldovenească.

    • Mircea

    • 11 ani în urmă

    Cele doua polaritati, extrema dreapta (fascista) si extrema stânga (komunista), au nevoie una de alata pentru a se întretine si pentru a exista. Cum poti sa-ti justifici ideile extremiste daca nu te bazezi pe un exemplu diabolizat? Numai ca în RM nu cred ca exista o extrema dreapta bine structurata care sa serveasca ca sibla celeilalte extreme, care nu e nici ea autentica. Atuni sunt atacati cei care gândesc, si gândesc diferit. Regimurile nu au nevoie de gânditori ci de executori. Deci în ochii lor suntem niste “fascisti”.

    1. @Mircea: Avem și noi dreapta noastră.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt