Blog

IMAS-ul domnului Petruți a publicat astăzi ultimul sondaj. Sociologul s-a jeluit că presa, spre deosebire de epoca Plahotniuc, nu face publice sondajele IMAS-ului. Dacă Petruți s-ar uita în istoricul sondajelor sale, cu o privire onestă, atunci ar vedea că sondajele IMAS-ului erau departe de realitățile confirmate ulterior politic. Iar jocurile sale politice, de a coborî un concurent sau a sălta altul, aducea aminte de datele tabelului de mai sus. Pe care-l citesc ca și sondajele sale de pe timpuri: propagandiștii de la Pervaia Konnaia au lăsat caii neîmpiedicați să pască peste întreaga câmpie mediatică a Republicii Moldova. Nu cetățenii RM sunt „blegi”, cum zic unii experți mai neaoși de-ai noștri. Cetățenii noștri au fost lăsați orfani în fața propagandei ruse. Iar cele 2,5 canale tv naționale, când s-au terminat banii occidentali, care achitau ani la rândul dreptul de transmisie pentru Radiotelecomunicații, s-au zgârcit să plătească din bugetul lor, așteptând să vină cineva să le salveze transmisia națională. Ca emisia lor să ajungă la antenele Radiocomunicații, apoi în casele oamenilor. Suma nu e mare. E echivalentul salariului unei dive tv.

De aia când Federația Rusă te minte, apoi te blochează, atunci când ai intenția să negociezi prețul la gazul cazah sau doar te duci la Bacu ca să discuți despre gazul azer dintr-un viitor incert, îți trimite, prin Gazprom, imediat scrisori de amenințare cu sistarea, care-l uimesc până și pe Spânu, iar cetățeanul RM susține că „Federația Rusă a ajutat RM cel mai mult”. De aia ministrul Spânu este dușmanul gazului „moldovenesc”. De aia Maia Sandu este împinsă în brațele lui Putin. În nechezatul hergheliilor rusești și al mârțoagelor autohtone nu se aude nicio voce. Doar nechezat.

Conform legislației Germaniei erorile sondajelor IMAS de-a lungul timpului l-ar fi lăsat fără dreptul de a face publice asemene sondaje. Cel puțin, un ciclu electoral ar fi făcut sondaje pentru uz intern. Să confrunte sondajele sociologice cu rezultatele politice. Să vadă unde a greșit. Și de ce a greșit.

Domnul Petruți știe unde a greșit. Și de ce a greșit. Putea să recunoască. Fără a da vina pe presă. A spus-o pentru herghelie și pentru mânzați. Nu pentru presă.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt