Fotografie de Roman Rybaleov, revista Punkt
„M-a rugat să-i calc cămașa cu dimineața în cap. A verificat-o, dacă i-am călcat-o bine. Apoi a ales altă cămașă. Și m-a rugat s-o calc pe aia. Apoi s-a bărbierit, parfumat. M-a întrebat dacă și-a ales parfumul corect. De la 12 vă așteaptă”, mi-a zis fiica lui Aureliu Busuioc. Eu am venit pe la 4 după masă.
Aureliu Busuioc deja se mișca greu. Își petrecea tot timpul în apartamentul său de vizavi de fosta librărie „Drujba”. L-am invitat la noi. În grădină. M-am dus să-l iau cu mașina. Mai era Vladimir Beșleagă cu soția și câțiva prieteni de-ai familiei noastre.
A dominat seara. Era ușor. A aruncat câteva replici acide la adresa lui Vladimir Beșleagă. Au polemizat un pic ca doi prieteni vechi. Apoi l-a muțit: „Volodia, te-ai îmbătat.” Iar noi doar l-am ascultat. A povestit despre scriitori, scriitoare, literatură, vânătoare, domnișoare, cărți, scriitori, scriitoare. Tot ce povestea era adevărat. Iar dacă nu era adevărat, atunci părea adevărat. Și fascinant.
A mai fost o seară frumoasă la terasa restaurantului „Pani Pit”. Era după Zilele Literaturii Române, cred. Era Alex Ștefănescu, Emil Brumaru și Aureliu Busuioc. Alex Ștefănescu venea de la București și era criticul activ al vremii. Ieșeanul Emil Brumaru era după recunoașterea și acceptarea generală ca mare poet. Aureliu Busuioc era doar scriitorul basarabean. Nu știu dacă Brumaru sau Alex Ștefănescu citise ceva din el. Dar cred că după acea seară Alex Ștefănescu a scris: „Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, „masculul dominant”. Ștefănescu a cedat destul de repede rolul de „mascul dominant”. Iar Emil Brumaru a dat lupta vieții sale. Chiar dacă nu era nicio Tamară pe acolo. N-a vrut să recunoască înfrângerea. Aureliu Busuioc era învingătorul. Toți mesenii știua asta. Doar Emil Brumaru nu voia să accepte. Niciodată limba și literatura română n-a fost mai efervescentă decât în acea seară de sub vișinul din curtea fostului restaurant.
Librăria din Centru. 17 mai 2012. Fotografie de Gheorghe Erizanu
Ultima ieșire publică a lui Aureliu Busuioc a fost la lansarea și sesiunea de autografe pentru romanul Și a fost noapte…. Era 17 mai 2012. La Librăria din Centru.
A fost și ultimul discurs public.
„Am avut foarte mulți prieteni, care până la urmă s-au dovedit a fi mai puțin prieteni decât poate ar fi fost cazul. Am avut dușmani, care și ei s-au străduit să-mi demonstreze că sunt mai dușmani decât m-aș fi așteptat. Dar de ce să pomenesc, de ce să vorbesc de asta, dacă să zicem un coleg, pe care încercam să-l stimez într-o vreme, începe un articol de-al lui despre mine în felul următor: “Poetul cutare, cu un picior în groapă, încearcă s-o facă pe postmodernistul”. Nu m-am supărat, am hotărât că cel mai bun lucru e să nu răspunzi, pentru că ei așteaptă răspunsul acesta al tău și, dacă nu li-l dai, sunt derutați. Și, la urma urmei, stai și te gândești: Doamne, Dumnezeule, în țara asta nu este o lege care să le interzică cetățenilor săi să se nască idioți…
Cam asta am vrut să vă spun. De altfel, ar fi trebuit să vin cu un sandwich uns pe o parte cu sare, pe cealaltă parte cu zahăr, dar ce rost are? Nu mai are niciun rost.
Așa că vă doresc să fiți sănătoși, să fiți dârzi, bravi, să luați cele mai potrivite hotărâri, pentru că în viață cea mai măruntă hotărâre poate să-ți întoarcă viața în altă direcție. Să fiți sănătoși și nu uitați să vă iubiți, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieții și unde nu este dragoste nu este nimic.
Să trăiți, să fiți sănătoși și să fiți întotdeauna îndrăgostiți.”