De astăzi până duminică Târgul de Carte de la Frankfurt este deschis publicului larg. Primele două zile sunt doar pentru profesioniști.
Lumea de aici se întreabă pe când la noi asemenea cozi la carte?
România are peste 150 de ani. Republica Moldova are 35 de ani. Istoria celui mai important târg de carte din lume are peste 500 de ani. Pulsul pieței editoriale mondiale se ia la Frankfurt. În secolul al XII-lea târgul comercial din Frankfurt era deja un centru pentru vânzarea manuscriselor scrise de mână. După inventarea tiparului de Gutenberg târgul a devenit un loc de întâlnire pentru tipografi și editori. A urmat declinul, când Leipzigul a devenit cel mai important târg de carte din a doua jumătate a secolului XVII. În 1949 a fost prima ediție de după cel de-al Doilea Război Mondial la Biserica Sf. Paul din Frankfurt. Au participat 205 editori germani. Apoi a fost o muncă imensă și sistemică. Până Frankfurtul a devenit cel mai important târg de carte. Primul invitat de onoare al târgului a fost, probabil, în 1977, literatura Americii Latine. Atunci Frankfurtul a susținut cea mai spectaculoasă literatură a vremii: pe columbianul Gabriel García Márquez, pe guatemalezul Miguel Ángel Asturias, pe mexicanul Octavio Paz, pe peruanul Mario Vargas Llosa.
Cehia, cu 6300 de edituri active, cu o cifră de afaceri de 340 de milioane de euro pe an, este invitata de onoare al acestei ediții de la Frankfurt. Din literatura cehă au fost traduse și publicate în germană 75 de titluri. Bugetul pentru participarea Cehiei la Frankfurt se ridică la circa 10 milioane de euro.
România va fi invitată de onoare în 2028. Ar fi putut fi invitată de onoare limba română. Cel puțin așa a crezut Frankfurtul. Dar după felul cum se mișcă Bucureștiul și Chișinăul, mă tem, că literatura română va fi prezentată într-un singur picior. Olog și acela. Dacă oficialitățile noastre cred că mai este timp pentru a ne pregăti de Frankfurt, atunci trebuie să le temperăm optimismul. Pentru 500 de ani de istorie timp aproape nu mai e. Pentru copiii de 35 de ani și adolescenții de peste 150 de ani, probabil, timpul pare berechet.
Hermann Hesse are o proză scurtă despre o vizită a sa ca scriitor, în prima jumătate a secolului XX, la un club de carte cu cititorii. Într-un orășel provincial. Primarul era și șeful clubului de carte. L-a dus acasă. Nu erau programe guvernamentale de susținere a culturii. Hesse a vrut să-i vadă biblioteca. Erau trei cărți: Biblia, un catalog al unei expoziții și încă o carte (Hesse o numește, mie îmi scapă). La întâlnirea de a doua zi au venit 15 oameni. Când Hesse a ieșit în față, a fost întrebat dacă e cântăreț sau actor de circ.
De atunci au trecut 100 de ani. Pentru noi viitorul cărții și a cozilor de la târgurile de carte e abia la început. Dacă, cumva, nu asistăm deja la moartea cărții.