Un bancher român l-a pus pe bancnota de una sută lei.
Un insomniac din 20 februarie 2009 a creat o pagină pe facebook. A scris: „Monșer, umorul fin e pe cale de dispariție! Să nu-l lăsăm să dispară cu totul!” Și a dispărut de pe facebook.
S-a născut în Haimanale. Lângă mănăstirea Mărgineni. Pioșii călugări au încercat să-l fure pe Alexandru Ioan Cuza. Supărat, foarte supărat, domnitorul a poruncit ca mănăstirea Mărgineni să devină penitenciarul Mărgineni. Iar urmașii, care au Ipoteștii lui Eminescu, Humuleștii lui Creangă, au hotărât: fără Haimanalele lui Caragiale.
Și de atunci Haimanale a devenit comuna Ion Luca Caragiale.
Caragiale a mai lăsat și o tăcere. Supărat pe cititorii care l-au învinuit de plagiatul „Năpastei”. L-a lăsat și pe Mateiu. Mateiu Caragiale. Cu cel mai frumos roman al literaturii române.
Probabil, asta ar fi trebuit să scriu la 1 februarie. Când l-am uitat pe Caragiale.
În Librăriile Cartier se mai vinde „Teatru” de Ion Luca Caragiale și „Craii de Curtea-Veche” de Mateiu Caragiale. Colecția Cartier Clasic își anunță obștescul sfârșit.
Au venit alții. Și nu mai sunt Haimanale, monșer. Doar bancnote. Printre ele și cea de una sută lei.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Vladimir B.
Întîmplător, au ba, dar în prejma lui 1 februarie l’am evocat şi eu pe Mateiu Caragiale, care locuise multţi ani pe strada despre am scris. Strada s-a numit Robert de Flers, un dramaturg francez nu mai puţin faimos, cîndva, dar uitat acum de contemporani.
E, poate vorba de aceiaşi contemporani care nu au nevoie de Cartier Clasic, dar vor veniu alţii. Şi-l vor descoperi, cum îl redescopăr eu pe Robert de Flers. Prin ricoşeu, adică…
Mai pe larg, aici:
http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-robert-de-flers-o-strad-de-demult-66000548.html
Gheorghe Erizanu
@Vladimir B.: Frumos text. Nu știu dacă vreun bucureștean cunoaște atât de bine orașul București ca basarabeanul Vladimir Bulat. Mulțumesc că mi-ai arătat partea frumoasă a Bucureștilor. Muream prost și cu un București gri. Doar gri. Cum mi-a rămas din 1994.
catalin codru
eu zic ca daca bulat s+ar apuca de chisinau,iubitul nostru oras brusc ar deveni atractiv si pentru restul lumii.
Gheorghe Erizanu
@Catalin Codru.: Iubitul nostru oraș a rămas fără frunze și fără zăpadă. Se văd clădirile. Este oribil.
Vladimir B.
Cătălin, am scris, am fotografiat, am publicat destule despre Chişinău! Şi o voi mai face.
@Gheorghe — sunt destui bucureşteni (şi nu numai!)care ştiu şi cunosc acest miraculos oraş. Mulţi.
catalin codru
dom bulat asteptam ceva substantial,panoramic,epopee urbana daca vreti,de la chisla noua,la capitala europeana de astazi)))
Vladimir B.
@catalin codru,
nu suntem făcuţi pentru “epopei urbane”, ci doar pentru cronici mărunte…plus de asta eu am mari reţineri în a numi Chişinăul o “capitală europeană”…Poate doar aşa, convenţional, că suntem geografic plasaţi undeva la coada Europei!
catalin codru
da domnu bulat ,vorbiti ca un bucurestean obosit de toate,mai ales de md.)))
Vladimir B.
)))poate bucureştean cu inimă de chişinăuiean, care a înţeles că oraşul natal a fost foarte scurtă vreme în România!
Nic Arsanca
“Caragiale, Caragiale,
Dacă nu erai matale,
Rămâneam tot … haimanale!”
Spunea Nichita (Hristea) Stănescu undeva, într-un interviu, pe care i-l luase nu mai știu cine, referindu-se la reacția populară (că doară tot rumânul e născut poet) după schimbarea oficială a numelui localității natale a maestrului necontestat al “râsu’-plânsului” din “Haimanale” în “Ion Luca Caragiale.” Oricum, și dacă nu ar fi fost așa, și tristihul ar fi fost unul din nenumăratele “Argotice” de-ale lui Nichita, ar fi la fel de plin de farmec și conciziune.