Blog

BAC-ul n-a fost anulat, Irina. Examenele au fost anulate. Absolvenții își vor lua certificatul. Și vor putea pleca la universitățile care i-au acceptat. Notele se vor face în baza mediei din ultimii ani, care au fost stocate la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. O măsură de siguranță ca notele să nu fie trucate în licee. Nu este cea mai fericită decizie pentru liceenii din cele mai bune licee din Republica Moldova, unde intransigența profesorilor este peste cea a liceelor plăpânde. Nu este cea mai fericită decizie pentru părinții care au investit în preparatori și ore suplimentare pentru copii lor. Dar este un pretext de a da cu piciorul într-o problemă de dragul piedicii.

În momentul când în ultima săptămâna avem explozia de covid cu 150 – 200 de noi infectați pe zi (Nikiforciuc nu strică statistica nici prin Diakov), este criminal să organizezi examenele pentru BAC-ul clasic. Așa cum a fost criminal să ții oamenii închiși și izolați două luni în zadar. Ca pe 1 și 9 mai să te faci că nu-i vezi pe „bumerii” tăi, care au produs explozia pandemică de acum. Urmează să mai vină și Paștele Blajinilor. Ca să avem explozia de la mijlocul lui iunie. Lipsea ultima verigă. Să-i băgăm în examene și pe copii. Pentru focarele din iulie.

Este primul an în aproape 200 de ani, de când francezii au introdus Bacul clasic, când au anulat examenele.

Alegem răul cel mai mic. Anularea examenelor. Și binele cel mai mare. Sănătatea copiilor.

Comentarii(4)

    • iuliu Ibanescu

    • 4 ani în urmă

    Vă rog să-mi permiteţi să fac niscavai comentarii, fără a vă supăra, sper. Îmi spun doar opinii, nu dau cu parul:
    1. Cred că cea mai bună soluţie ar fi fost îngheţarea anului şcolar. Între contaminarea copiilor şi adolescenţilor, prin tranzitivitate şi a părinţilor şi bunicilor şi pagubele (psihice, financiare etc) produse de repetarea unui an şcolar, eu aş alege prima variantă. Plus că toate aceste generaţii vor fi handicapate intelectual (vă rog să-mi scuzaţi termenul).
    2. RM anulează examenele dar dă certificate. Bravo! Înseamnă că orice elev care a avut note „bune” în urmă cu 2-3 ani, dar a picat cu brio examenele, tocmai s-a trezit cu bacul luat mocca. Că dacă nu-i dai certificat…îl discriminezi.
    3. Dumneavoastră comparaţi notele luate de un elev ce studiază la un liceu de elită cu notele luate de altul ce „învaţă” la un liceu ce produce analfabeţi funcţionali pe bandă rulantă? Care trece clasa bazat pe euro, găina sau caşul tatălui?
    4. Nu ştiu cum e în RM, dar ăştia în România, în 30 de ani au bramburit învăţământul de mamă-mamă. Credeţi-mă, am 50 de ani, dar dacă mă luau de pe stradă anii trecuţi şi mă puneau să dau bacul, îl luam, cu 6 şi ceva.
    5. Elevii vor condiţii de siguranţă la susţinerea bacalaureatului? Trei sferturi dintre ei (la cei din România mă refer) vor redeschiderea teraselor şi a litoralului.
    6. Absolvenţii vor putea pleca la universităţile ce i-au acceptat? Unde-s acele universităţi? Guvernul RM, ministrul învăţământului, a avut măcar curiozitatea de a întreba statul român (chiar nu discutăm de ţări din vest) dacă acceptă absolvenţi bazaţi pe certificate şi nu pe examene?
    7. 200 de noi cazuri pe zi în RM? Fraţilor, la voi e jale! Vă nenorociţi ca stat. Şi asta în condiţiile în care eu cred că cifrele nu sunt reale.

    1. @iuliu ibanescu: Supăratului i se taie nasul.
      1. Da, dar copiii pierd un an în această soluție și va fi o aglomerație ulterioară. În situația actuală nu există soluții bune. Există variante ale răului. Care rău alegem. Atât. N-avem de unde alege binele.
      2.Sigur, vor fi și de aceștia.
      3. Da, bazat pe ralitățile din RM. Sper să nu fie chiar atât de grav. Să zicem, indulgența în liceele mai puțin performante este mai mare.
      4. În RM învățământul a fost bramburit până la ministra Maia Sandu, care a reușit să elimine corupția la Bac. Urmează să fie duse la bun sfârșit restul reformelor. Și sunt foarte multe componente.
      5. Probabil, aveți dreptate.
      6. Da, pot pleca la orice universitate. Ca si copiii francezi, care sunt exact în aceeași situație. E declarația oficială a reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Vorbit cu ei după mesajul Dvs.
      7. Da, la noi e jale. Noi știm. Iar marii stataliști au grijă acum de viitorul lor și au impus agenda: Salvați-l pe soldatul Dodon. Dar jalea va fi și mai mare după slujbele de ieri, de Ispas, de Paștele Blajinilor, amânat pentru 8 iunie. Îmi pare logic să despărțim drumul inconștient al fețelor bisericești de sănătatea și viitorul copiilor noștri.

    • iuliu Ibanescu

    • 4 ani în urmă

    PS la pct 1, aS alege A DOUA VARIANTA

    1. @iulie ibanescu: Noi nici nu alegem. Ne dăm doar cu părerea. Vă doresc sănătate multă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt