Blog

Avem nevoie de un sfat înțelept. De la cititorii înțelepți ai Cartier-ului.
În revista Semn a apărut un fragment din lucrarea  lui Nicolas Trifon Les Aroumains, un peuple qui s’en va. În traducerea lui Adrian Ciubotaru. Fragmentul avea titlul  Cadril valah în epoca bizantină: intrarea aromânilor.
Cartea va apărea la Cartier. Cu titlul Aromânii, un popor pe cale de dispariție.
Dar autorul are o reținere în legatură cu titlul. Era preafrumos titlul fragmentului.
„În franceză există o ambiguitate, sugerata de „en”, (un peuple qui s’en va), care se pierde prin aceasta traducere/interpretare. Explicația, pentru „un peuple qui s’en va” e dată în Avant-propos. Tradus cuvânt cu cuvânt, „un peuple qui s’en va” dă în româna : „un popor care se duce”, ceea ce e nesatisfăcător pentru că apare imediat întrebarea : Unde ? . Salvarea în franceză vine de la particula „en”,” observă Nicolas Trifon.
Avem câteva variante de lucru. Suntem deschiși pentru altele. Cartea e prea importantă și prea bine documentată că să nu găsim un titlu pe cinstea textului și al titlului franțuzesc.
Avem:
1. Aromânii, un popor pe cale de dispariție
2. Aromânii, un popor pe ducă
3. Aromânii, un popor gata de plecare
4. Aromânii : pretutindeni, nicăieri…
5. Aromânii
6. Aromânii: un popor în mișcare
7. Aromânii: în căutarea identității

Comentarii(27)

    • Mircea

    • 10 ani în urmă

    Nu am un sfat întelept, doar o idee simpla care mi se învîrteste pe limba: un popor care dispare. Dar poate ar fi mai corect: care se transforma, caci nimic nu dispare pur si simplu. Ori, …un popor în metamorfoza.

    • moni

    • 10 ani în urmă

    2. Aromânii, un popor pe ducă sau, Aromânii, un popor ce nu va mai fi

    1. @Moni: Pe de altă parte, de ce nu? Notăm. Vedem.

    • moni

    • 10 ani în urmă

    fara virgula dupa sau 🙂

    1. @Moni: Merci. E prea trist.

    • cititordepoezie

    • 10 ani în urmă

    Aromânii, un popor care stă să dispară
    sau
    Aromânii : pe muchia dispariției

    1. @cititordepoezie: Merci. Notat.

    • Raul

    • 10 ani în urmă

    Aici “s’en va” nu are sensul de “a fi pe duca”, adica gata de plecare, ci “a fi pe sfarsite”. Ad literam, titlul ar suna: “Aromanii, un popor pe sfarsite”. Nu-s convins ca suna prea bine.

    1. @Raul: Notat. Vedem ce zice și autorul.

    • inga

    • 10 ani în urmă

    in franceza “en” nu trimite la “unde”, ci la “de unde”, respectiv “s’en va”=”pleaca” (“se duce de aici” daca tineti cu tot dinadinsul:)). ambiguitatea nu e in pronumele en, ci in verb, daca exista un “unde”, zicem “pleaca”, daca nu, zicem “dispare” sau “moare”…

    1. @Inga: Apreciez harul pedagogic. Mă-nclin.

    • aliona

    • 10 ani în urmă

    Aromânii : pretutindeni, nicăieri… e mai putin taios..si poate mai adevarat?

    1. @aliona: Și noi ne uitam mai cu poftă la acest titlu.

    • Petruca

    • 10 ani în urmă

    Aromanii:un popor se stinge //un popor care se stinge

    1. @petruca: Notat. Merci.

    • Zenu

    • 10 ani în urmă

    Aromânii: cei care pleacă
    sau
    Aromânii: poporul plecat
    A doua variantă conţine şi ea un joc de sensuri, diferit de cel original, ce-i drept, dar asta e – uneori în traducere nu doar pierzi 🙂 În fine… mă interesează conţinutul. Aşteptăm. 🙂

    1. @Zenu: Merci. Cartea a mai fost tradusă în Serbia. Unde a avut și o primire excelentă.

    • Valentin

    • 10 ani în urmă

    Aromânii: un popor pe care-l pierdem.
    Aici iese și o aluzie la soarta dalmaților/limbei dalmate din aceeași familie de limbi și altora ca istro-românii aproape dispăruți

    1. @Valentin: Notat. Merci.

    • nicolas

    • 10 ani în urmă

    Initiativa de a pune pe blog problema titlului, titlul ales, « Aromânii în cautarea unui titlu » si multiplele propuneri m-au epatat literalmente si m-au pus pe gânduri : câte lucruri se pot face împreuna, notiunea de autor e de fapt recenta si poate nu va mai fi mult timp pertinenta…
    Trec acum la subiect.
    Iata înca o varianta, mai putin patetica, care însa nu ma satisface pentru ca mi se pare cam greoaie :
    « Aromânii, un popor care nu înceteaza sa dispara »
    Totusi, raman mai degraba la propunerea mea initiala, nici ea prea grozava de altfel
    « Aromanii : pretutindeni, nicaieri », cu un titlu paralel în aromâna eventual : « Armânji : iutsido, iuva ».
    De fapt, atât pentru acest titlu cât si pentru « popor care se duce, se stinge… » e data în avant-propos.
    Pâna la urma însa, poate ar fi mai bine sa ramânem la propunerea n° 5 : « Aromânii ». Atât. M-a socat la început dar imediat mi-am zi ca e probabil cea mai buna solutie.
    P.S.: De fapt, atât pentru acest titlu cât si pentru « popor care se duce, se stinge… » EXPLICATIA e data în avant-propos.

    1. @Nicolas: Cred că putem merge pe Aromânii. Dar, oricum, le vom punte pe toate titlurile pe față. Poate între timp mai apare ceva.

    • Catalin

    • 10 ani în urmă

    George,
    Am citit cartea. Iti fac o confidenta…mica. La origini sunt aroman dinspre tata. In partile banatene sunt multi din cei veniti aici datorita turcilor, dar si a albanezilor.Pasa din Ianina(albanez, trecut la islam)i-a macelarit la Moscopolje de unde mi s-a spus ca ne tragem. Ma descurc binisor si cu vorbitul dialectului. Dar ma consider roman si facand parte din poporul roman. Multi dintre aromani se considera astfel. Altii se considera …popor. Un popor… pe duca.Destul de multi si dintre cei aflati in Romania vor sa fie considerati popor aparte si cer statut de minoritate nationala.Nu ma amestec,(nu ma bag?) desi cunosc fff bine problema. AL. SINA(baron) Emanoil Gojdu(baron) familia Mocioni(toti baroni) Mitropolitul Andrei Saguna(baron)s-au considerat romani chiar in imperiul care i-a innobilat(habsburgic, nu austro-ungar)si au facut un mecenat romanesc extraordinar, fiind mari bogatasi.Am fost la Salonic si imprejurimi si numarul lor e foarte mare(pe soptite,dar pe… armaneste si nu in neogreaca!) Pana si pe Caragiale, personal, il consider aroman(cara=negru;giala=gelozie, invidie, pisma) In Austria de azi sunt o multime(la Viena am fost oprit pe strada de ei auzindu-mi discutia in dialect cu niste amici din Macedonia) Ce sa mai zic? despre familia Ghica? despre Bolintineanu?despre Teodor Capidan? despre Toma Caragiu?Ion Caramitru? despre atatia si atatia aromani din Albania ajunsi personalitati de prim rang in cultura lor?despre intelectualii din Siria care isi etaleaza cu mandrie originile aromane? Unii, (nu toti), imi spun nu suntem pe duca pentru ca suntem romani. Sarantoci ca voi, dar romani. Si plang si ridica in slavi… pe Antonescu. (cei batrani )

    1. @Catalin: E perfect. Am primit la începutul săptămânii răspunsul lui Nicolas Trifon la acuzațiile lui Neagu Djuvara din Detractorii…. Cred că va apărea în curând în Observator cultural. Aceeași temă. Încep să înclin tot mai mult pentru titlul Aromânii. Atât.

    • Catalin

    • 10 ani în urmă

    PS- Mi-a cazut sub ochi si mie… “Semnul”. Asta voiam sa spun , de fapt.

    1. @Catlin: Plăcut surprins că o revistă culturală de la Bălți ajunge prin Banat. Poate citește cineva dintre „semniști” aceste comentarii. Să dea mândria în ei.

  1. Aromânii: plecând

    • nicolas

    • 10 ani în urmă

    Gheorghe : o fi departe Banatul de Balti, dar exista cel putin un punct comun între basarabeni si aromâni via Banatul. Refugiati în aceasta regiune, unii din cauza ocuparii Basarabiei de armata rosie, ceilalti din cauza cedarii Cadrilaterului, au fost sistematic deportati din satele vecine cu Iugoslavia « calaului » Tito în Baragan.
    Catalin : ce spui tu e bineînteles perfect adevarat, însa, daca ne referim la cele doua puncte mentionate, situatia aromânilor din Romania nu-i prea diferita de aceea a aromânilor din alte tari. Fundatile întemeiate si cladirile publice construite de everghetii aromâni la Atena (cutovlahii) si Belgrad (tintarii) au fost cu mult mai importante decât donatile facute în Romania pe care le-ai mentionat. Cât despre patriotismul grecesc al multor aromâni (greci vlahofoni) din Grecia el precede si nu e mai prejos si nici neaparat mai putin sincer decât patriotismul românesc al aromânilor din România. Nici ei nu considera ca sunt pe duca având în vedere ca sunt greci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt