Blog

Afiș, august 2020

Născut într-un sat din estul Bielorusiei, acu 65 de ani, dintr-o mamă și un crai pe care nu l-a cunoscut niciodată. A făcut facultatea de istorie. A lucrat propagandist în în raionul natal. S-a căsătorit cu o fată din satul natal. A fost președinte de kolhoz. Deputat în primul parlament democratic din Bielorusia după anii 90. A fost reprezentantul Bielorusiei la consultările organizate de Mihail Gorbaciov pentru programul reformator „500 de zile” al lui Grigori Iavlinski. A fost adversarul reformelor.

A câștigat neașteptat pentru analiștii politici alegerile democratice din 1994 cu un program anticorupție. Ca președinte, a revenit la simbolica din perioada sovietică. A eliminat opoziția: împușcați, închiși sau, varianta fericită, în exil. A lăsat soția în sat. Și-a adus copiii la Minsk. A păstrat marile întreprinderi de stat. Este un oponent al privatizării. A întărit structurile de forță. A schimbat constituția ca să poată fi ales de câte ori dorește. Conduce Bielorusia ca un gospodăros președinte de kolhoz. În grădina de lângă reședința prezidențială cultivă cartofi și participă nemijlocit la îngrijirea și recoltarea lor. Datorită fostului secretar de stat, Madeleine Albright, este cunoscut în mediul politic ca „ultimul dictator al Europei”.

Lukașenka a dorit și în acest an să devină președinte pentru al șaselea mandat. L-a arestat pe cel mai vocal vlogger care voia să candideze la prezidențiale, l-a arestat apoi pe candidatul cu cele mai mari șanse, nu l-a admis în cursă pe un alt candidat cu șanse mari. Svetlana Tihanovskaia, soția vloggerului, a fost candidatul comun al opoziției, fiind flancată de soția și șefa de campanie al celorlalți doi candidați excluși din cursă. Alegătorul bielorus a decis altfel. Lukașenka nu a mai schimbat constituția. Pur și simplu a falsificat ca un kolhoznic alegeirle. S-a proclamat președinte cu 80 la sută din sufragii. Probabil, o falsificare canonică (10-15%), n-ar fi înfuriat atât de mult populația.

O secție de votare din Minsk , buletinele candidaților la președenție. Teancul cel mai mare e în dreptul numelui Svetlana Tihanovskaia. Bielorușii, ca o ironie a sorții, au în buletine și bifa „Împotriva tuturor”.

Duminică seara, după alegeri, Svetlana Tihanovskai s-a dus la CEC pentru a contesta alegerile. A fost sechestrată de serviciile lui Lukașenka pentru 7 ore, șantajată (soțul e în detenție, are doi copii). Ambasadorul Lituaniei a fost primul care s-a precipitat și a dat alarma despre dispariția Svetlanei Tihanovskaia. După înregistrarea făcută sub amenințare, în biroul șefei CEC, în care a citit de pe foaie și a rugat simpatizanții săi să stea acasă, a fost livrată Lituaniei. Acest gest al lui Lukașenka (un șantaj odios) îl transformă din simplu dictator în penal veritabil, un Al Capone al politicii contemporane.

Imagine: Europa Liberă

Analiștii politici susțin: conjunctura internațională nu este favorabilă schimbării lui Lukașenka. El convine și Moscovei, și Occidentului, și SUA. Doar poporului bielorus nu convine. După primele trei zile de proteste în care forțele de ordine au dispersat cu brutalitate, au arestat cca 6 mii de bărbați și adolescenți (de multe ori săltându-i în mașini fără numere de pe stradă), au ucis cel puțin un om, au blocat internetul, au arestat și expulzat ziariști, miercuri au ieșit la protest femeile. Lor li s-au alăturat medicii, care nu aveau dreptul să se apropie de răniți fără permisiunea miliției. Astăzi au intrat în grevă unele întreprinderi din Bielorusia. Apar scrisori colective sau personale, semnate de sportivi, scriitori, profesori, de condamnare a utilizării forței de către Lukașenka. Ziariștii își anunță demisiile de la televiziunile de stat. A demisionat până și prezentatorul emisiunii Arsenal, emisiune propagandistică dedicată armatei și privită de toți militarii ca o slujbă religioasă în fiecare duminică, la ora 10. Au apărut primii polițiști care și-au depus insignele și epoleții. Sunt acte de curaj pe care un om din lumea normală nu le înțelege. Sunt ca eroii din romanele lui Vasili Bîkov, cel mai mare scriitor bielorus, participant la al Doilea Război Mondial, mort în exil, la Berlin, când cei mai obișnuiți oameni, în momentele extreme își demonstrează calitățile cele mai frumoase și curajoase, ascunse până atunci.

Bielorușii sunt singuri în fața lui Lukașenka, apărat de forțele lui de ordine și felicitat & susținut de președinții Chinei, Rusiei, Venezuelei, Kazahstanului, Turciei, Kirghiziei, Azerbaijanului. Și de președintele Dodon, pe facebook.

Comentarii(16)

    • Alex

    • 2 ani în urmă

    *Belarus. Nu „bielorus” și mai ales NU „Belarusia”. Ultimul termen e dat de ruși.
    *Lukașenko. Sau „ЛукашЭнкА” dacă scrii în belarusă.
    Ați uitat să menționați despre forțele de ordine rusești care măcelăresc oamenii în stradă. Despre asta nimeni nu scrie, dar deja sunt dovezi clare în video-urile pe care le filmează oamenii din stradă. Probabil Luka s-ar fi gândit că belarușii nu ar ridica bâta împotriva poporului său și a apelat la OMON-ul și Spețnaz-ul rusesc.
    Să sperăm că grevele întreprinderilor mari, gen BELAZ și retragerea companiilor IT, care deja se produce, vor avea efect, deoarece economia Belarusului ar pierde cca 6-7 miliarde euro.

    1. @Alex: Sigur, era cu mai puțină bătaie de cap să dau Belarus, conform DEX-ului. Dar cred că Dan Alexe, care insistă pe termenul Bielorusia, are dreptate. Merci de completări.

        • iuliu Ibanescu

        • 2 ani în urmă

        Puteati folosi Rusia alba sau Rutenia alba

        1. @iuliu Ibanescu: Puteam. Dar în limba română a fost încetățenit termenul Bielorusia. După anii 90, în spiritul corect politic, s-a mers pe varianta Belarus. Nu e sfârșitul lumii. E o convenție. Putem polemiza: de ce spunem Rusia atunci, dar nu Rusi sau Rossia? Deoarece în limba a intrat și s-a rodat firesc varianta Rusia sau Bielorusia.

          1. Polemizez putin. Nu spunem gong hua re min gong guengo. Spunem china. Francezii spun etienne le grand nu stefan cel mare. O limba vie are dreptul de a denumi o tara un popor o limba exact asa cum vrea. Fara sa jigneasca. Va rog sa imi scuzati lipsa semnelor de punctuatie dar tastez de pe telefon. In alta ordine de idei, eu stiam ca georgia e in sua. Capitala atlanta, numele ii vine de la george i un rege britanic. Stiam ca djugasvili e gruzin. Din gruzia, vapitala tibilisi.

          2. @Iuliu: Nu e polemică. E doar o confirmare a variantei Bielorusia. Merci.

            • Iuliu

            • 2 ani în urmă

            Ca o opinie personala. Nimeni nu spune ca bielorusia e un stat artificial. Jumatate polonia jumatate rusia. Desi as mari procentul poloniei, o tara mutata la vest in 45 de catre stalin si ailalti 2 . s a creat rss bielorusa in 1919, de acord. Republica morvina era mai corect. Atunci eu personal le dadeam legitimitate. Cum daca toate republicile din transoxiana se spargeau in zeci de state in 1991, le as fi apreciat. Repet, e o opinie personala

          • Catălin

          • 2 ani în urmă

          Cred că nu e nimic de polemizat ! Discuția dusă pe temeiul informaților exacte ar fi mult mai NECESARĂ ! 1) Fără să fac uz și … caz de cunoștințe personale , pot preciza că etnonimul bielorus e f . vechi și e cel mai potrivit, BIELORUȘII au fost primii slavi creștinați : cca anii 900 e.n , , față de 980 (?) Ukraina sau 1086 RUSIA MOSCOVITĂ.Da, polonezii au fost primii prin zonă , teutonii la fel (actuala enclavă KALININGRAD ) Pare-se că și primul lor steag ”național” datează tot de pe atunci. ( fond alb , dungă roșie si armoar cu Călărețul SLAV ), și se poate vedea la demonstrații, alături de cel… mai nou (fără armoar ) 2 ) Republica Populară BIELORUSIA a fost țară fondatoare a ONU , cu drept de veto în Consiliul de securitate, pînă în 1946,alături de UCRAINA. (Ce s-a întîmplat ulterior, nu știu ÎNCĂ !) 3 ) Limba bielorusă nu este dialect al limbii ruse, susțin lingviști calificați să afirme. Este o limbă slavă de sine stătătoare, cu multe deosebiri de rusă . Singurii care au recunoscut-o astfel au fost polonezii, La Bialistock în POLONIA s-a tipărit prima traducere a BIBLIEI in limba bielorusă la 1530 . ( ar putea fi considerată chiar INCUNABUL, dar este o altă discuție ! ) 4 ) Nu aduc în discuție termenii de RUTENIA și ruteni albi , pentru că am complica si mai mult lucrurile, înțelegerea ”problemei” și …posibilile concluzii. DEȘI EXISTĂ IPOTEZE CARE SE DISCUTĂ și au implicații legate de …proto românime , românism și HUȚULI ! (vezi voloșii albi din UKRAINA și POLONIA ) 5) Informațiile nu le am cum le are tot ”omul cult ”…de pe WIKIPEDIA ! 6 ) NU ! POPORUL BIELORUS NU E SINGUR ȘI NU POATE FI LĂSAT SINGUR. Iar dacă s-ar întîmpla ar fi ceva ORIBIL UMAN ! Azi, 200 de intelectuali români cer PRESEDINTELUI și GUVERNULUI ROMÂNIEI să se implice. Mergînd chiar pînă la ruperea relaților diplomatice cu …BELARUS -ul lui LUCAȘESCU ! Pînă acum este o atitudine unică , RADICALĂ și BENEFICĂ tuturor românilor . Ce va fi, vom vedea . 7) NEO IMPERIALISMUL RUS nu va ajunge să facă război atomic pentru salvarea BELARUS-ului ! Nebunia celor doi balauri însă are însă această șansă sinistră. Primul care va fi totuși
          autosacrificat de DESTINUL IMPLACABIL al greselilor istorice va fi LUKAȘESCU . Restul… urmează ! 8) Mafalda nu sunt ! DAR Intreaga istorie a EUROPEI va suferi modificări implacabile. NORDSTREAM 2 lovește crunt și neașteptat în noi toți , oricătă lentoare va mai reuși să -și adauge . 9) ROMÂNII și ROMÂNIA este din nou prinsă în malaxoarele istoriei sale secular zbuciumate. O clipă de imprudențe pripite, reieșite din dezbinare poate s-i fie fatală . Si nu de partide e vorba, ci de ceea ce este etern dincolo de vremelnicia lor de neevitat . Singurul ligament ultra rezistent si verificat în timp – LIMBA VECHILOR SCRIPTURI – care fix în anul de grație 2021 împlinește 500 de ani, nu este suficient. HERCULES a pierit tocmai că a rămas fără unul din cele de care avea nevoie să reziste.

            • Catălin

            • 2 ani în urmă

            O corectură : a se citi ACHILE în loc de HERCULE . CER CU UMILINȚĂ SCUZE .

            • iuliu Ibanescu

            • 2 ani în urmă

            1. Da, susţin ideea. În primul meu atlas geografic, cumpărat de către părinţi prin 1980, era RSSS Bielorusia. Referitor la creştinare….sigur nu erau morvini? Erau bieloruşi? Şi cred că cei creştinaţi au fost vikingii, ce stăpâneau ruta comercială spre Bizanţ. Dar asta e deja polemică.
            2. Cred că pe lângă populară era şi sovietică şi socialistă…. Era logic să fie scoasă. Făcea parte din URSS.
            3. Lingvişti la fel de calificaţi au susţinut existenţa limbii moldoveneşti…. Dacă-i tipărită în Polonia, să nu fi fost tipărită de protestanţi.
            4. Sunt doar termeni…. Mai uşor cu proto-românismul. Sună a istoriografie sovietică
            5. Dacă băteaţi vreun apropo la persoana mea, să ştiţi că am citit în viaţă o singură carte, cartea de telefoane. Am abandonat-o după prima pagină, erau prea multe personaje şi prea multe cifre.
            6. Poporul bielorus l-a ales pe Lucaşenko acum mulţi ani. Să-şi rezolve problemele. Intelectualii ăia 200 ar trebui să stea în banca lor. România trebuie să achieseze la poziţia NATO. Nu e aşa simplu să rupi relaţiile diplomatice cu o ţară. Că a doua zi ne trezim că rupe Rusia relaţiile diplomatice cu noi. Uşor cu pianul pe scări.
            7. Ce război atomic?????
            8. Nu din cauza crizei bieloruse
            9. Pai imprudenţă ar fi ruperea relaţiilor diplomatice…

            • iuliu Ibanescu

            • 2 ani în urmă

            Mi-am permis să postez pe fb articolul domnului Erizanu, ca răspuns la postarea unui fost coleg, prof univ la Iaşi din întâplare. Am precizat sursa. Priviţi ce comentariu primesc din partea unui oarecare Dorin Lozovanu, mare basarabean stabilit în România: “In timp ce majoritatea fac doar politică si geopolitică, Lukașenko a facut economie! A dezvoltat o infrastructură si asigurat bunăstare cu propriile resurse, fara ”ajutoare” și “cadouri” din occident sau orient. Asta desigur deranjează cel mai mult pe cei care hotărăsc soarta lumii… Au democratizat deja Ukraina, unde se incalca dreptul fundamental la viața, nu mai zic de limba, cultura sau opinii… Dar asa e democrația ideala, hotarita de o gloată de tineri activi (si agresivi). Restul care nu vor sa arunce cu pietre sau au alte priorități de a sta cu familia nu contează…”. Aştept opinii.
            1
            Îmi place

        • iuliu Ibanescu

        • 2 ani în urmă

        Articol Vasile Ernu:
        La Minsk nu s-a spart niciun geam.
        Numărul protestatarilor a fost imens – impresionant.
        Numărul susţinătorilor lui Lukaşenko – modest.
        Discursul lui “badika” – jalnic.
        Important: toate marile uzine, fabrici au intrat în grevă.
        Mai ales a constructorilor de maşini – bieloruşii încă mai produc tractoare, maşini, camioane, troleibuze, maşini agricole, combine etc. Cred că sunt singurii din Est care au păstrat această industrie proprie intactă. Şi e funţională. Cum au reuşit? E altă discuţie.
        Acestea sunt întreprinderi cu capital de stat. Un soi de capitalism de stat dar care oferă multă siguranţă şi stabilitate muncitorilor.
        Lukaşenko azi începe cu ei negocierea. Aici e un element cheie. Muncitorii devin o forţă politică reală.
        În programul opoziţiei primele două puncte economice spun aşa:
        – Privatizarea tuturor întreprinderilor
        – Liberalizarea pămîntului – adică scoaterea la vînzare
        Muncitorii acum cer mai degrabă “repetarea alegerilor” – nu-l susţin pe Lukaşenco.
        Dar spun şi: stop privatizărilor.
        Grosul populaţiei este prinsă în această menghină.
        Experienţa estică spune două lucruri.
        1. Toate fabricile/uzinele importante (mai ales în domeniul construcției de maşini) odată privatizate au fost distruse – muncitorii din constructori de maşini au devenit culegători de căpşuni sau cartofi. Simţiţi diferenţa. Muncitorii bieloruşi încă nu ştiu exilul forţei de muncă ieftină şi necalificată.
        2. Există un scepticism puternic al grosului populaţiei faţă de revoluţii. În tot Estul “revoluţiile portocalii sau albe” au adus la putere ceva şi mai pervers şi mai distructiv.
        În Moldova după Voronin au adus cea mai teribilă bandă de oligarhi – au făcut prăpăd.
        În Georgia au deindustrializat tot: au privatizat pînă şi sănătatea.
        În Ucraina dezastrul produs de Maidan 2 este de proporții greu de estimat.
        Asta nu înseamnă că “vechea putere” trebuia păstrată. Nu.
        Însă negocierea cu noua putere nu s-a făcut.
        Pe valul urii faţă de “vechi” au venit “noii” prădători şi mai teribili.
        Lukaşenko nu mai are nicio legitimitate să mai rămână.
        Însă a nu negocia noul contract social ar fi o catastrofă.
        Mai ales în Bielorusia unde există încă enorm de mult “stat social” şi “proprietate de stat”.
        Sper că bieloruşii să nu repete drumul ucrainenilor.
        Să-şi negocieze atît libertățile politice pentru care luptă, cît şi cele sociale şi economice.
        Nu există libertăţi politice fără libertăţi sociale şi economice. Ele sunt la pachet. Unii am înţeles prea tîrziu: trenul nu a mai plecat că a fost vîndut la fier vechi împreună cu locuitorii.
        Ce hiene “tinere şi civilizate” – locale, din est şi din vest – stau la pîndă să halească tot: nu vrem să ştim.
        Să sperăm că bieloruşii vor fi ceva mai înțelepți după ce trece valul şi vor negocia în interesul lor.
        Lukaşenko nu mai are niciun viitor. Ar fi bine dacă şi-ar negocia plecarea. Bieloruşii par a fi dispuşi să meargă pe calea negocierilor. În acest context global e mai înţelept.
        În acest moment muncitorii marilor întreprinderi au un cuvînt greu de spus: dacă nu pleacă după fentă….

        1. @iuliu Ibănescu: Loc mare de polemică. E deosebit de complicat.

            • iuliu Ibanescu

            • 2 ani în urmă

            De fiecare dată când vrea să viziteze o grădină zoologică, Putin este cel care stă închis în cușcă, în timp animalele sălbatice se plimbă încolonate prin dreptul său, salutându-l respectuos din copită, lăbuță, coadă sau trompă, ca la o paradă militară. E cel mai sigur mod în care se poate organiza o întîlnire între Putin și alte bestii;

      • Iuliu

      • 2 ani în urmă

      Daca nu tii la poloniu nu intra in opozitie. Asta e un proverb rusesc.

    • Iuliu

    • 2 ani în urmă

    Cred ca problema e la sarmanii bielorusi. Noi doar tastam. Prea multe nu putem face. In alta ordine de idei vreau sa discut ceva cu dvoastra. O propunere culturala. Nu am adresa dvoasta si pr fb vad ca nu raspundeti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt