Strada 31 august 1989 din Chișinău din fotografia lui Andrei Mardari, NewsMaker, arată ca orice descoperire arheologică proaspăt descoperită. Măturat, curat. E o imagine mai veche.

După doi ani de la descoperirea pavajului, strada din fața Muzeului Național de Artă, Bibliotecii Naționale, Muzeului Național de Istorie, Teatrului Licurici, Bibliotecii Naționale pentru Copii e plină de grămezi de nisip, piatră și tot ce adună o mică groapă de gunoi. Mult gunoi.

Două instituții de stat, Ministerul Culturii și Primăria Chișinău, rescriu cadrul legal (descoperise o gaură în legislație), fac planuri, proiecte de reabilitare, polemizează public, societatea civilă devine vizibilă, likeurile curg pe caldarâmul lui Pronin.

Pronin, un aventurier șmecher din Orlov, a venit la Chișinău în a doua jumătate a secolului XIX. S-a apropiat de banii din bugetul municipal prin corupere și a făcut pavaje și orice lucrări urbane pe bani publici. Aproape nimic nu s-a păstrat din ceea ce a făcut. Cel mai cunoscut obiect cu numele Pronin a fost vila Pronin, reședința personală a „marelui om de afaceri” și inginer. A dispărut și ea între timp. Pronin n-a făcut nimic pentru frumusețea urbană sau memoria orașului Chișinău. Tot ce a făcut el a făcut pentru bani. Bani personali.

Ceea ce vor să păstreze activiștii civici, Ministerul Culturii, Primăria Chișinău nu este un pavaj istoric. Este un monument făcut prost al corupției. Și o încercare a activiștilor pro-Kremlin să imortalizeze centrul istoric rusesc al unui centru istoric al altui Chișinău. Coborâți o sută de metri la vale de bdul Ștefan cel Mare, spre Bâc, și săpați în asfalt 5 cm și veți găsi pavajul din centrul istoric al Chișinăului, pus cu peste o sută și ceva de ani înaintea pietrelor lui Pronin.

Dacă vrem să avem grijă și să salvăm centrul istoric, atunci o putem face elegant și pe bune, încercând să punem în valoare, să salvăm ce mai putem salva din Chișinăul medieval moldovenesc. Care a fost ras cu buldozerul de arhitecții sovietici, construite clădiri cu multe etaje pe stradele pentru căruțe în primii ani ai Independenței. Când activiștii civici nu aveau likeuri. Iar pavajul de pe strada Ioan Botezătorul e neted ca orice pavaj dintr-un oraș medieval și nu seamănă deloc cu pietrele adunate alandala și mortarul& nisipul dat cu economie de Pronin pentru ceea ce astăzi se numește Strada 31 August 1989.

Inima Chișinăului este în altă parte.

Când un caldarâm se face pentru bani, bani personali, nu rămâne peste vremuri nimic din el. Chiar dacă la început pare alb, frumos și neted. Până la primul strat de găinaț al ciorilor. Așa cum se întâmplă în acest moment, acum, când citiți asta, pe strada Mihai Eminescu din Chișinău.