- Acest eveniment a trecut.
Despre eveniment
Imagine. Imaginar. Reprezentare, volum coordonat de Nina Corcinschi, la Librăria din Centru
Joi, 21 martie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Imagine. Imaginar. Reprezentare, volum coordonat de Nina Corcinschi, apărut la Editura Cartier.
Preț promoțional în ziua lansării.
Sesiune de autografe.
Alături de coordonator vor participa:
Pierre Morel
Carolina Dodu Savca
Vitalie Ciobanu
Alexandru Cosmescu
Moderator: Gheorghe Erizanu
„Trăim într-o civilizație a imaginii, într-un Ev Media, cum ingenios a formulat un gânditor contemporan. Am ieșit din Galaxia Gutenberg și am intrat în Galaxia Zuckerberg. E o evidență. Coordonați de Nina Corcinschi, autorii din cartea de față au început să chestioneze evidența – și să examineze metodic dacă acestei modificări radicale în regimul imaginii îi corespunde o modificare radicală în regimul imaginarului. De la imaginarul sacru la cel politic, de la cel erotic la cel zoomorf, atenția lor cartografiază zone ample din noua ordine imaginară a lumii. O fac venind mai ales dinspre literatură și dinspre arte, fiindcă aceasta e formația lor. Iar ce reușesc e să demonstreze că, deși ceea ce se numește humanities pare să fi pierdut centralitatea în discursul științific de azi, artele încă sunt unul dintre modurile esențiale de înțelegere a lumii – tocmai fiindcă, atât de dependente de imagine cum sunt, ele răspund cu o adecvare extraordinară naturii imaginale a acestei Galaxii Zuckerberg.” (Radu Vancu)
Nina CORCINSCHI (20 septembrie 1979, Dișcova, Orhei), critic literar. Este doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România. A publicat volumele Poezie și Publicistică. Interferenţa limbajelor (Tipografia Centrală, 2008); Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată (Eikon, 2016); Publicistica literară din Republica Moldova (în colab., Institutul de Filologie, 2015); Cărțile care mă iubesc (Junimea, 2016); Cartea din mâna lui Hamlet. Andrei Țurcanu de vorbă cu Nina Corcinschi (Cartier, 2017), Narațiuni ale erosului (Cartier, 2019), Realitatea ca hologramă (Cartier, 2022). A îngrijit edițiile Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proză. Publicistică. Eseu (Știința, 2018), Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistică. Cronici. Interviuri (Știința, 2019) și a pregătit (selecție și prefață) antologia Rost, de Andrei Țurcanu (Cartier, 2018). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Salonului Internațional de Carte de la Chișinău (2015), Premiul Academiei de Științe a Moldovei în domeniul literaturii „Grigore Vieru” (2018), Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018, 2020), Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural, acordat de Revista „Convorbiri literare” (2019), Premiul „Ion Creangă”, al Muzeului Național al Literaturii Române, Iași (2019).
Pierre MOREL este doctor în literatură franceză și comparată, Universitatea din Bordeaux, director al Editurii Pesaj din Quebec.
Carolina DODU-SAVCA este profesor asociat, doctor în litere.
Vitalie CIOBANU este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Zilele după Oreste, Editura Humanitas, 2019.
Alexandru COSMESCU este filozof și poet. Cea mai recentă carte publicată: Cine nu e mângâiat nu există (Antologia generației 2000), împreună cu Anastasia Gavrilovici, Editura Cartier 2021.
Gheorghe ERIZANU este editor, director al Editurii Cartier. Cel mai recent volum publicat: Și-am să devin erou. Texte egoiste, Editura Cartier, 2023.
Imagine. Imaginar. Reprezentare, volum coordonat de Nina Corcinschi. Broșat, 384 pag. Preț: 49 RON/199 MDL
Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe cartier.ro sau pe cartier.md.