Una dintre cărțile mele a intrat în Top 10 cele mai citite cărți ale anului, sondaj realizat de Biblioteca Națională. E o mare surpriză. Sunt sceptic că lumea se repede să citească o carte despre cărți. Dar respect convențiile. E mai simplu de trăit. Și apreciez efortul celor care au citit cartea.
Mă execut și răspund și la chestionarul distribuit printre cei 10 autori de top:
1.Ce înseamnă cartea și lectura pentru d-stră?
– Nu putem despărți cartea de lectură. Nu există carte dacă nu există lectură. Nu există lectură dacă nu există carte. Nu vorbesc doar de cartea clasică, mă refer și la cea digitală. Nu e nicio diferență.
Cartea este munca mea. Sunt editor. Asta înseamnă că citesc de foarte multe ori manuscrise proaste, de puține ori  – manuscrise bune și de foarte puține ori – manuscrise foarte bune. Am grijă de ochii și mintea cititorului. Îl scutesc de cărțile  proaste. Cel puțin în cazul Editurii Cartier. Mai înseamnă că mă interesează tipografica, designul, materialele care fac o carte. Nu am o muncă monotonă. Fiecare manuscris e un început nou.
Este hobby-ul meu. Sunt cronicar de carte. Pentru cronici citesc de foarte multe ori cărți bune și de foarte puține ori cărți proaste. Și nu-l înțeleg pe Alex Ștefănescu care făcea cronici de carte pe cărți proaste.
Este zăbava  mea. Și viciul meu. E ca și  fumatul. Drogul lecturii intră în sânge. Se absoarbe foarte repede. Și ai nevoie de o altă carte. E ca să ne facem viața mai suportabilă. Lectura e un act asumat, personal. Nu poți da vina pe nimeni. Selecția îți aparține. De cele mai multe ori citesc cărți foarte bune. Viața e scurtă și sunt prea multe cărți proaste ca să le citim pe toate.
2. Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima d-stră?
– Sunt primele cărți. Forma, textul, imaginile le am în memoria primordială. De peste 40 de ani. Acul și barosul de Ion Creangă, o carte cu o  copertă de un verde mat și cu ilustrații de Igor Vieru. Era o carte capsată de prin anii 60. Erau câteva texte scurte.
Apoi poemele lui Eminescu cu ilustrații de Igor Vieru. Format mare, supracopertă. E cel mai frumos Eminescu. Pentru mine.
Dicționarul limbii române moderne din anii 50. Era carte de pe masă, pusă la îndemână de părinți. Și un dicționar francez-rus, format bibliografic, foarte mic. Aceste două cărți le-am mâzgălit pe când nu știam literele. Aveau o atracție mai mare decât tractoarele, mașinile și calul roșu mare, din masă plastică, căruia i-am scos toate picioarele. Ca să le fac revolvere. Și să mă împușc cu prietenii de joacă printre brusturi, cucută și dude.
Pe la 13 ani a mai fost un Lucian Blaga din colecția Lyceum și Mihail Sadoveanu cu Hanul Ancuței.
După aia a fost literatura canonică. Citită după sistem. De la Ghilgameș până la Fowles, de la cronicari până la Dinescu, de la Negruzzi până la Lorina Bălteanu.
Nu e nimic spectaculos. Lectura are nevoie de sistem.