În 1463, când nobilii maghiari răscumpărau cu 80 00 de ducați de aur coroana împăratului, la Viena, apărea o broșură. Era împodobită cu un portret așezat pe prima pagină. Gutenberg publicase Biblia cu doar 9 ani mai devreme. Broșura avea titlul german Povestea voievodului Dracula. Și era realizată de un tipograf ambulant.
Textul, probabil, a fost scris la curtea regelui Matei Corvinul. Care l-a prins pe vasalul său, Vlad Țepeș, și l-a pus în lanțuri.
Într-o epocă plină de cruzime, broșura îl prezenta pe domnul Țării Românești astfel, că avea să impresioneze lumea occidentală pentru secole. S-a răspândit foarte repede în lumea germană. La scurt timp apăruse și un manuscris rusesc. Vlad Țepeș era prezentat ca un principe drept și aspru. A fost, într-un fel, un model pentru Ivan cel Groaznic.
Broșura trecea în revistă faptele lui Vlad Țepeș. Tragerea în țeapă a mii de bărbați, femei, copii, la care se adăugau și 25 000 de turci; un țigan delincvent fiert într-un ceaun și pe care șatra lui a fost obligată să-l mănânce; un ospăț la care Dracula i-a servit pe boieri cu raci ce fuseseră hrăniți cu creierul rudelor lor; un rug pentru toți cerșetorii și schilozii din țară; mame silite să-și mănânce pruncii fripți ș.a.m.d.
Dracula se trage din dinastia Basarabilor, iar Mircea cel Bătrân i-a fost bunic. Hasdeu, care îi studiase trăsăturile feței, găsește că „ochii și nasul îl făceau să semene cu Cezar Borgia și cu Shakespeare”. Găsindu-l un om de acțiune. Dracula a așezat capitala țării la București, în 20 septembrie 1459. A bătut o nouă monedă. Le-a interzis negustorilor sibieni și brașoveni libera circulație în Țara Românească. Dar înainte de a muta capitala, în duminica Paștilor, pe 25 martie, organizează un ospăț în palatul domnesc din Târgoviște, unde cheamă 500 de boieri. I-a întrebat pe boieri câți domnitori țin ei minte. Unul a zis 50 și „niciunul nu era atât de tânăr încât să-și amintească de mai puțin de 7”. Atunci a pus să fie trași în țeapă.
A fost victimă a primei campanii a tiparului. Căci luptele și faptele lui curajoase rămân să fie studiate doar de istorici.
Așa spun cărțile.
DRACULA de Matei Cazacu. Traducere din franceză de Dana-Ligia Ilin (Editura Humanitas, 2008)
(Pentru Cartea zilei)
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Mircea
Tirani au existat în toate timpurile si la toate popoarele. Mai sunt si azi. Numai metodele prin care ei îsi manifesta cruzimea se schimba. Dar ce e paradoxal ca acesti despoti îi fascineaza pe multi. Poate ei trebuiesc istoriei?
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Nu cred că Vlad Țepeș era mai despot decât Ștefan cel Mare. Probabil, era o fire mai poetică. Dar acea broșură în limba germană, tipărită la începutul erei tiparului, l-a făcut cel mai cunoscut român al tuturor timpurilor.
Mircea
Eu nu cred ca pentru Ștefan cel Mare tortura era sursa de placere. Cred ca o aplica în numele legii si în numele Țarii.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Nici Țepeș nu o făcea din plăcerea. Erau veri.
Nic Arsa
Foarte rar se pomenește adevărul adevarat despre Vlad Tepes și folosirea așa-ziselor sale metode brutale. Unul din scopurile sale majore, evident atins urgent, a fost rânduirea, crearea unui climat de civilizație și de cinste într-o țară în care trădarea, furturile, crimele, ne-legea și fără-de-legea atinseseră cote astronomice.
Gheorghe Erizanu
@Nic Arsa: De acord.
Nic Arsa
… ne mai vorbind de “obiceiurile epocii,” care constau extrem de frecvent în pedepse corporale oribile, schingiuri și pedeapsa cu moartea în toate felurile și modurile posibile, practicate de absolut toți indivizii care aveau puterea. Desigur, aceste pedepse fizice le considerăm astăzi a fi groaznice, inumane și chiar contra umanității. Așa că nimic nou sub soarele de atunci, cu excepția faptului (notabil, e drept) că Vlad al Draculeștilor a fost prima victimă a “intensei mediatizări” de atunci.
Mircea
Realizarea fantazmelor canibalice care pot fi constatate la Țepeș nu cred ca au fost inventate de cei ce au tiparit acea carte. Daca sa-mi permit o analysa rapida si subiectiva, atinci as spune ca Ștefan cel Mare avea un alt mod de functionare reesind din ceia ce stiu. Faptul ca erau veri nu înseamna ca procedau la fel. Unul ar fi putut functiona într-un mod neurotic, altul posibil pervers. Dar asta nu pune la îndoiala meritele acestor mari conducatori. Si epoca explica cruzimea. În alte epoci, sau la alte popoare se accepta (si se mai accepta posibil) canibalismul.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Există o carte, în care Ștefan cel Mare apare în altă ipostază decât cea oferită de istoria noastră romanțată. Și e bine documentată. Sânge și trandafiri de Ovidiu Pecican.
Mircea
Se gaseste prin librarii?
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Dracula lui Cazacu, bănuiesc, o poți găsi în franceză. Sânge și trandafiri de ovidiu pecican mai este în librăriile Cartier. Poate fi comandată și pe romania@cartier.md sau librarie.net
Nic Arsa
Despre canibalism și acceptarea acestui “obicei” … a se remarca … remarca extrem de interesantă a lui Claude Levi-Strauss, antropologul francez care a trait printre “sălbaticii” din jungla amazoniană.
Reluând ceea ce un trib, care practica “canibalismul extrem de selectiv și diferențiat” (sintagma îmi aparține), Levi-Strauss scrie (scuze, am uitat dacă o face în “Tropice triste” sau altundeva) despre acel grup de “canibali” ca se limitau a gusta doar o mică bucățică din creierul liderilor celor uciși (și/sau o bucățică din bicepșii lor) întrucât aveau credința că valențele de calitate ale acelora (adecă a celor pe care numai ce-i învinseseră) se vor transfera lor, celor care au gustat puțin din corpul învinșilor.
Deci, pentru a re-fraza, iată și posibilul eseu “Despre canibalul bine temperat.”
Mircea
Merci Gheorghe pentu informatie, prefer sa procur Sînge si trandafiri la Chisinau în luna mai când voi trece sa te vad.