„Discret, învăluindu-se cu pudoare în tăcere, poetul acesta romantic care copilărise în lumea portului și-și avea locuința în preajma gării, a fost pus mereu în prezența plecărilor și a așteptat mereu sosiri, asemeni tuturor acelor oameni tandri («rău iubiți», după expresia lui Apollinaire). Și dacă ar fi să-i găsim înaintași pe acea linie spirituală ce leagă peste spații ar trebui, într-adevăr, să-i numim pe poeții «râsului înlăcrimat»: Corbière, Laforgue, Apollinaire, pe care nu sunt atât de sigur că i-a cunoscut. /…/ De fapt, tematica lui atacă destinul omului modern, păstrând încă urma miturilor ancestrale, resimțind tot așa nostalgia unei naturi cu care nu mai comunică organic și nemijlocit, căutând acordul cu ritmurile pe care singur le-a dezlănțuit și suferind de pe urma superiorității roboților creați chiar de el. O asemenea tematică nu se epuizează repede, când, mai cu seamă, este slujită cu o splendidă capacitate lirică, a cărei noblețe reînvie virtualitățile omului originar, spre a le amurgi numaidecât, imagini rupte și destrămate cu o forță de cataclism. Căci nicăieri în opera sa, cu aparențe atât de paradoxale, Constant Tonegaru nu poetizează ca să poetizeze – nu avea timp pentru așa ceva. /…/ poetul utiliza un întreg calabalâc, o întreagă recuzită, spre a o distruge zgomotos și spre a dezghioca dintr-însa omul în goliciunea lui vegetală.” (Barbu Cioculescu)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.