Em.Galaicu-Păun în interviu cu Mihail Vakulovski. În Observator cultural. Despre noul roman „Țesut viu”. Va apărea în colecția „Rotonda”. În toamnă.
„ – Domnule Emilian Galaicu-Păun, ați anunțat un nou roman, din care am putut citi un fragment la „Bun de tipar“, în Tiuk!, cînd l-ați terminat, cum a decurs scrierea lui, i-ați găsit și titlul?
– Scriu de peste un deceniu la acest roman-palimpsest (sau, vorba bunicii: „din tort în tort“), Țesut viu. 10 x 10, în care Decalogul își dă mîna cu Decameronul, cele 10 capitole fiind tot atîtea „căsuțe“ ale unui șotron ce poate fi „sărit“ atît în ordine numerică (cap. 1, 2, 3 etc.), cît și urmînd indicațiile de lectură ale autorului (cap. 1 – cap. 5; cap. 9 – cap. 2; cap. 3 – cap. 6; cap. 7 – cap. 8; cap. 10 – cap. 4); altfel spus, un soi dechassé-croisé continuu, unde locurile și epocile se schimbă ca-ntr-un caleidoscop, chit că personajele rămîn aceleași, de la un cap la altul. Scrierea acoperă ultimii 40 de ani, mai exact, de la moartea lui Iuri Gagarin, în 1968, la evenimentele din 7 aprilie 2009 din Chișinău, și o geografie ce se extinde de la satul de baștină al naratorului la Petropavlovsk-Kamceatsk, via Moscova, Paris, Berlin, Antananarivu, Beijing etc., etc. Totodată, romanul se vrea un Pomelnic, în care cei trecuți la Vii ajung, rînd pe rînd, să se alăture celor Adormiți, în timp ce morții dragi revin mereu în discuție, amintire, acțiune. De fapt, nu există frontiere etanșe între lumea noastră și lumea cealaltă, ambele funcționînd ca un tot întreg. Nu în ultimul rînd, scriitura ca atare devine pe parcurs din „suport formal“, „temă principală cu variațiuni“. 9 din cele 10 capitole au apărut în Vatra, Secolul 21, Hyperion, Sud-Est, Semn, nu în ultimul rînd Tiuk!. Păstrez o scrisoare deosebit de emoționantă de la regretatul Gheorghe Crăciun, care se arătase foarte interesat de roman, după ce citise în Vatra un capitol, „Drăguța lui Șaleapin“ (ceea ce e de înțeles – ne întîlnim în multe privințe cu cel care a dat literelor române Pupa russa, de-ar fi să amintesc doar obsesia pentru o scriitură corporală, vezi și opinia dr. Aliona Grati: „Ca și la Gheorghe Crăciun, personajul echivoc al lui Em. Galaicu-Păun exersează ritualuri de descoperire a trupului volatil. Microscopia conglomeratului de senzații în halou devine echivalentă cu o experiență spirituală. Simțul tactil prevalează, mîna efectuînd arpentajul ființei pentru a-i da acesteia consistență textuală“). Mai mult decît atît, în toamna lui 2006, Gheorghe Crăciun se prinsese să-mi fie redactor de carte, amintindu-mi că, la rîndu-i, a avut șansa de a-l avea pe MHS (care a și scris prefața la Pupa russa). Nu a mai apucat, săracul! Închin acest roman memoriei lui Gheorghe Crăciun.”