Exilul și împărăția este o antologie de șase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Janine, soția unui negustor de țesături, se pierde în friguroasa noapte arabă, încercând să lase în urmă anii petrecuți într-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor încearcă din răsputeri să-și urmărească visul, dar e împiedicat la tot pasul de admiratori. Un misionar își pierde identitatea într-o experiență terifianta și e convertit cu brutalitate la fetișurile unui trib de sălbatici. Fie că se petrec în Africa de Nord, în America de Sud sau în Europa, aventurile solitare din Exilul și împărăția sunt portrete ale exilului spiritual, ale încercărilor nesfârșite ale omului de a-și găsi un regat interior în care sa renască.

“Lânga el veni bătrânul, apoi fața nopții, dar nimeni nu-l privea pe d’Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuți. Numai vuietul fluviului urca până la el, prin aerul apăsător. Din colțul lui întunecos, d’Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, și zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închiși, salutând, plin de bucurie, propria-i forță, salutând, încă o dată, viața care începea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunătură. Fratele se îndepărtă puțin de bucătar și, pe jumătate întors către d’Arrast, fără a-l privi, îi arătă locul gol:
– Așază-te cu noi.” (Albert Camus)