Blog

Pentru elevați: citiți articolul complet al lui Em.Galaicu-Păun.
Decalogul tiranului. Compendiu pe înțelesul tiranului.

  1. Radeţi-i din corpul social pe oamenii superiori, adică suprimaţi marile spirite, deoarece tiranul nu-i iubeşte pe oamenii „cu spirit nobil şi liber”;
  2. Nu permiteţi niciun fel de mese în comun, nici asociaţii, nici educaţie, sau orice lucru de acest gen, dimpotrivă, fiţi atenţi la toţi cei care, de obicei, dau naştere acestor două sentimente: măreţia sufletului şi încredere;
  3. Ordonaţi să nu existe nicio societate savantă, nici alte asociaţii de învăţământ;
  4. Faceţi tot posibilul ca cetăţenii să se cunoască cât mai puţin (deoarece cunoaşterea reciprocă sporeşte încrederea reciprocă;
  5. Faceţi în aşa fel ca locuitorii să fie mereu sub ochii tiranului şi să-şi petreacă timpul la uşa acestuia (într-adevăr, anume astfel cea mai neînsemnată acţiune a lor nu va trece neobservată, iar graţie acestei sclavii permanente, supuşii se vor obişnui cu o stare de spirit meschină);
  6. Trebuie să depui tot efortul pentru a nu ignora nimic din ceea ce fiecare supus poate spune sau face, dar e nevoie şi de spioni;
  7. De asemenea, depuneţi tot efortul pentru a-i porni pe oameni unii împotriva altora, a băga zâzanie între prieteni, între popor şi notabili, precum şi între bogaţi, ei înde ei;
  8. Sărăcirea supuşilor este de asemenea un procedeu al tiraniei ce vizează ca cetăţenii să nu fie în stare a întreţine miliţie şi ca, prinşi în vârtejul sarcinilor lor cotidiene, să nu aibă răgaz a conspira;
  9. Se poate recurge şi la ridicarea impozitelor, ca la Siracuza, unde, în cinci ani, sub Dionysios, întreaga bogăţie a cetăţii a sfârşit prin a se pomeni în mâinile tiranului. Totodată, tiranul este un aţâţător de război, ceea ce face ca supuşii săi să nu aibă nici un răgaz şi să simtă nevoia unui ghid;
  10. O caracteristică a tiranului este faptul că nu are încredere în prieteni, sub pretextul că dacă toţi îi vor răul, mai ales prietenii sunt cei care i-l pot cauza.

Tirajul volumului Tirania și tiranicidul de Mario Turchetti s-a epuizat. Cumpărați cărțile Cartier când sunt în librării. Sunt actuale. Și la 15 ani de la apariție. Suntem vechi, dom”le!

Un comentariu

    • iuliu Ibanescu

    • 5 ani în urmă

    I-as recomanda aceasta postare unei persoane…..

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt