Editura Cartier
Vineri, 03 Aprilie 2020
 
Colecții

Colectia CARTIER Popular

„Exultând de sincerități și cruzimi egofile, dar și de un ludic pufos, malițios, melancolic și autopersiflant uneori, pansexualismul din Tricephalos nu este niciodată obscen, nici vulgar. Era normal să apară, e bine că-l avem."
Dan C. Mihăilescu
324 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-356-8


„Fugea limba de sub picioare și alunecam în adâncurile limbii ce se dezintegra. Constatarea greșit zdruncinase limba și de-la-sine-înțelesul singurei limbi pe care o vorbisem dintotdeauna se retrăgea. Și mă opream, după un bâlbâit baroc, în mijlocul unei propoziții ca să întreb dacă există în limba română un cuvânt sau altul, cuvinte banale, comune. Apoi renășteam, fiară cu zeci de antene, gheare și colți, pentru a detecta greșeala celorlalți, iar greșit! devenea o sentință dată celui ce greșește, căci o greșeală nu era doar o greșeală de limbă – omul care a rostit sau a scris greșit este el însuși o eroare, e o fisură în ființa lui… 
Cum am ajuns victimă și torționar în colivia limbii? De ce a fost posibilă această vânătoare reciprocă în limba care ar trebui să fie instantaneu și necondiționat prezentă, numită și limba maternă? Și ce se întâmplă atunci când, de prea multe corectări, de-la-sine-înțelesul acestei limbi este zdruncinat? Cartea încearcă să răspundă la aceste întrebări povestind istoria unui tragicomic l’amour de la langue.” 
Tamara Cărăuș
208 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-355-1


„Nu știu cui anume i-am făcut promisiunea asta. În orice caz, anume în noaptea cu pricina mi-a venit ideea să scriu despre această geneză a diferenței. Cred că eram deja perfect conștient că originea ei e în ceea ce Vâgotski numea criza de la șapte ani. Toate drumurile în căutările mele anterioare mă duceau anume într-acolo, spre vârsta când mi s-a turnat și solidificat interiorul pentru totdeauna.”
Oleg Serebrian
272 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-341-4


„Părinții noștri nu au cărți despre ei și generația lor, scrise frust și onest, în cuvinte puține și nespectaculoase. Nevoi speciale are ambiția de a fi o asemenea carte pentru generaţia noastră, a celor născuți după '80, dar e o carte care nu propune nicio lozincă, nu-și propune să facă «generaţia x», ci să relateze și să obiectiveze cîteva întîmplări considerate «experiențe-cheie sau punct-de-reper». E un om care se uită la el însuși cu milă patetică, dar poate să scoată și foloase de pe urma celor întîmplate. În loc să claseze cazul, se dedublează în «autorul» care dă sens scriind, terapeutic.” 
Gabriella Eftimie
173 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-340-7


Conform legendei, există patru măști: cea a pamântului, cea a aerului, cea a focului și cea a apei, precum și șaisprezece pietre ale puterii, din care-și trag măștile forța magică. 
Bryan Perro
200 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-86-331-5

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... ultima 


 
Oferta Romania
Oferta R. Moldova


 

 

© 2007-2020 Design: Editura Cartier, Web Hosting si CMS: Adpixel