„Cu mize tot mai vizibil ecopoetice, Emanuel Guralivu își filtrează în soarele coboară, spune-mi o vorbă bună biografemele extreme, construind din firimituri (uneori reduse la haikuuri) o mitologie personală a trupului, memoriei și filiației. Matricea imagistică recurentă este râul, care leagă amonte și aval, copilărie și moarte, tată și fiu, într-un discurs post-confesiv pe cât de elegiac, pe atât de visceral. «torențială/ liniștea/ tatei» sunt versurile care aproximează cel mai bine bătaia acestui volum: forța recuperatorie a poeziei ca unic leac pentru suflet.” (Mihók Tamás)
„Adept al spectaculoasei Biophilii wilsoniene, dar și al urcușului, al mersului pe firul apei în amonte, pînă acolo unde lumina redescoperă tonuri de alb și verde originare, Emanuel Guralivu se extrage – și în noua & ampla sa carte – din civilizația digitală pentru a palpa & vedea mai bine & acoperi în alergare sălbăticia. Nimic mai plăcut decît să-i acompaniezi – prin lectură – exercițiile de alpinism și maratonism, de birdwatching și de fixare paradisiacă a luminii care-ți dizolvă toracele.” (Ștefan Manasia)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.
Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.
soarele coboară spune-mi o vorbă bună169.00 MDLPrețul inițial a fost: 169.00 MDL.135.00 MDLPrețul curent este: 135.00 MDL.
Cookie-uri pe cartier.md
Folosim cookie-uri strict necesare pentru coș, cont și comenzi. Cu acordul dumneavoastră putem folosi și cookie-uri de statistică, ca să îmbunătățim site-ul. Alegerea o puteți schimba oricând.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.