Autor

Andrei Bodiu

Andrei BODIU (27 aprilie 1965, Baia Mare – 3 aprilie 2014, Oradea) a absolvit Liceul „Unirea” din Brașov (1983) și Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). A făcut parte din „Grupul de la Brașov”, al cărui mentor a fost Alexandru Mușina, și a debutat în volumul colectiv Pauză de respirație (Editura Litera, 1991, împreună cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea). Din 2001, doctor în filologie al Universității din Timișoara, cu teza „Poezia generației 80”. A fost redactor-șef al celei de-a doua serii a revistei „Interval” (1998-2004), decan al Facultății de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov (2004-2012), apoi vicepreședinte al Senatului Universității și coordonatorul școlii doctorale a Facultății de Litere.

A publicat volumele de poezie: Cursa de 24 de ore (Marineasa, 1994); Poezii patriotice (Marineasa, 1995); Studii pe viață și pe moarte (Paralela 45, 2000), pentru care a primit Premiul ASPRO; Oameni obosiți (Paralela 45, 2008), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România; Firul alb (Tracus Arte, 2014). Împreună cu Romulus Bucur și Georgeta Moarcăs, a alcătuit antologia Romanian Poets of the 80s and 90s (Paralela 45, 1999). A mai publicat studii critice și monografii: Mircea Cărtărescu – monografie (Aula, 2000); Direcția 80 în poezia română (Paralela 45, 2000); George Coșbuc – monografie (Aula, 2002); Șapte teme ale romanului postpașoptist (Paralela 45, 2002); Ion Barbu – monografie (Aula, 2005); Evadarea din vid. Studii despre poezia românească la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI (Paralela 45, 2008), un roman, Bulevardul eroilor (Paralela 45, 2004) și două jurnale de călătorie: Jurnalexpress Europa 2000 (Paralela 45, 2001) și China, jurnal în doi timpi (Tracus Arte, 2013).

Cărțile autorului

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt