Să fi fost totul o mare păcăleală?

„Îndrăznesc să afirm că între poezia lui Fruntașu și «corpul ei sensibil ca un nerv dezgolit speriat de însăși existența lumii înconjurătoare» există o armonie perfectă; că, în ultimă instanță, poezia este anume «o reflectare invers proporțională a corpului». Ca unul care a învățat lecția barthiană acolo unde îmbrăcămintea se cască?), poetul își va îmbrăca Beata în… marsupiu și va păși cu dreptul, ba nu, cu ambele picioare – ca un cangur sadea! – în literatură.” (Em. Galaicu-Păun)