Punctul meu de plecare

„Dacă ar fi rămas la Chişinău (în anii 1964-1969 este doctorand la Institutul de Artă Teatrală «A.V. Lunacearski» din oraşul Moscova), ar fi avut toate şansele să se producă în ritmul firesc al generaţiei care a cunoscut «dezgheţul hruşciovist» şi a ştiut să-l valorifice în literatură. Personajul liric din poezia lui Simion Ghimpu trăieşte un obsedant sentiment al destinului ratat. Altfel, presimţirea ratării a ceva esenţial, tremolourile şi indeciziile proprii unei iminente neîmpliniri apar în vocea personajului liric din poemul De ce?, scris în 1967, la Moscova. Ritmurile şi imagistica foarte apropiate de cea a lui Serghei Esenin, îmbinată cu tânguirea personajului lui Octavian Goga, cu interogaţiile celui din poezia lui Tudor Arghezi divulgă starea sufletească a tânărului poet insuşi: «De ce-am plecat când mă chemaţi acasă/ Şi sufletul lăsat-am să se facă drum,/ Când îmi spuneaţi că mi-aţi găsit mireasă,/ De ce-am plecat şi n-aş pleca acum?!». La Moscova, Simion Ghimpu intră în viaţa culturală şi artistică plină de avânt a acelor ani, ceea ce nu putea să nu lase amprente asupra propriului mod de gândire şi percepţie poetică. Poemul care pune începutul creaţiei lui Simion Ghimpu ţine tot de perioada moscovită. E frig (1965) anunţa un poet cu recuzită austeră: economie de mijloace, laconism, lirism concentrat («E frig./ Ramul a îngheţat,/ Mă tem că-l frâng,/ Dacă strig.// E frig!/ Ce pojar rece!/ Tot suflu şi suflu,/ Dar nu pot să-l sting.»). Este o piesă din seria poeziei gnomice, cu miză pe forţa de sugestie a detaliilor, cu un eu liric înclinat spre meditaţie — un bacovian cu harul observaţiei subtile.” (Maria şleahtiţchi)

Jurnal.md – FOTOREPORTAJ: „Punctul meu de plecare”, antologie de Simion Ghimpu, lansată în această seară la Chișinău

Lansarea antologiei: „Punctul meu de plecare„ de Simion Ghimpu