Ospiciile imaginației

„Mă feresc să spun că e unul dintre cei mai sau printre cei mai importanţi poeţi, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că toţi o spun şi pentru că nu îl văd ca pe Iaru-pe-un-piedestal, ci pe Iaru ca om, şi poezia lui pentru mine este umană, cu tot ce implică umanitatea: răzvrătire, istericale, mult râs, mici delicii-bijuterii, glume de prost-gust, pasiuni şi regrete, o bătaie prietenească pe spate de trezeşte-te, bă, dracului!, ghiduşii, cârdăşii şi complicităţi la care chiar te simţi părtaş, chiar dacă nu ai trăit în niciunul dintre actele orchestrate – reale sau imaginate, dar mai mult reale. Mă face să simt că este o butaforie inclusiv democraţia, că realitatea pe care ne-am dorit-o ne-a înşelat amarnic, că ne rotim în acelaşi cerc al unei istorii din care nu pricepem nimic; ştim cu toţii că poezia poate demasca asta şi trebuie să o facă.” (Livia Ștefan)