„Dumitru Crudu simulează sfiala scriiturii pentru a spori efectele îndrăznelilor. Lucrând decomplexat pe materia complexă a senzaţiilor, dar şi pe cea sugerată a frustrărilor şi nostalgiilor, el nu mai exersează în inefabilul sentimentelor, ori stărilor, în mitologia erosului, ci în convulsiile lui carnale, fixând sentimentul cu un limbaj direct, în viscere şi obsesii (…). Crudu rămâne în conceptul melancolic al eroticii, încercând să-i salveze misterul, chiar şi în cele mai sordide condiţii. Tentativa sa de a-l trivializa ţine mai degrabă de polemica limbajelor şi a toposurilor literare, nefiind, în fond, decât o permutare scenografică a cadrelor idilice: din crângul romantic, în bucătăria jegoasă.” (Al. Cistelecan)
