Caligrafii

„«Caligraf al peisajelor sufletești», poetul șaptezecist purcede la metaforizarea discursului, găsind în acest procedeu o formă de libertate a exprimării poetice. Pentru a evita dialogul cu cenzura şi pentru a nu se angaja social-politic, acești poeţi apelează la metaforă ca formă de evazionism, dar și ca modalitate de înnoire poetică şi poietică, de readucere a esteticului  în albia poeziei. Marele risc al metaforizării este însă  excesul decorativ și prețiozitatea gratuită. De multe ori,  autorii «ochiului al treilea» cad în această capcană, creează structuri rafinate, dar le lipsește suflul cu adevărat poetic, se diminuează (până la dispariție uneori) sensul din spatele metaforei frumoase, intrându-se într-un fel de alexandrinism liric.” (Lucia Țurcanu)