Vlad Ţepeş este unul dintre puţinii domni români a căror biografie nu se poate reconstitui în afară de legendă. Aceasta, pe de o parte, fiindcă documente de la el sau despre el s-au păstrat în număr redus, iar pe de alta, deoarece legenda i-a fost consemnată încă din timpul vieții și îndată după moarte, în două texte separate, reprezentând tot atâtea versiuni asupra faptelor şi personalităţii lui. Aşa se face că povestirile care au circulat în secolul XV pe seama lui şi care, luate la un loc, alcătuiesc nucleul legendei, sunt un izvor nepreţuit pentru orice încercare de monografie menită să-i desluşească adevăratul chip.
Nici eroi, nici trădători
Scriitorii moldoveni și puterea sovietică în epoca stalinistă
Recenzii
Nu există recenzii până acum.