cine n-a apucat să moară nu va mai fi

„Cotitura radicală pe care o face A. E. Baconsky în 1969, când își expune Cadavre-le în vid, e suficient temei și suficientă justificare pentru tăietura drastică operată în această antologie. Dacă mai adăugăm la această metamorfoză violentă a formulei și saltul valoric spectaculos făcut prin intermediul ei, tăietura, fie cât de nemiloasă și nedreaptă, devine de-a dreptul imperativă. Ultimul Baconsky e un mare poet, celălalt Baconsky e (când e, nu totdeauna) doar un poet rezonabil și stimabil. Rezonabili și stimabili avem destui; mari cu adevărat – destul de puțini.” (Al. Cistelecan)