„Şi iată-I pe extraordinarul Alex von Randa, urmașul unei familii ilustre, ajuns la capătul vieţii. Se uită în jur: e gol. Gol şi atât. îşi dă seama că singura soluţie e sinuciderea, dar nici gestul suprem nu i se pare o ieşire demnă. Îimpotriva cui să se sinucidă? Pentru că, nu e aşa?, «orice suicid e şi pentru a impresiona ori a pedepsi pe cei rămaşi în viaţă». Odată decizia luată, se simte liber cum nu s-a mai simţit niciodată. În plus, găseşte şi un sens în întreaga poveste. Comite un gest menit să-i răscumpere întreaga viaţă, să-i dea un sens. Experimentele cu racheta balistică se apropie de sfârşit, Aggregat4 a atins nivelul suborbital, deci Hitler e foarte aproape să aibă o armă care ar distruge omenirea. Şi atunci Alex găseşte soluţia de a transmite englezilor toate informaţiiie necesare pentru a distruge centrul de cercetare de la Peenemnde. Dacă viaţa lui nu a avut niciun sens, moartea sa capătă deodată unul. Moare, cum spune el, util. lar existenţa lui, atât de ezitantă, capătă forma clară a unui destin. Pe contrasens (inutil să mai dezleg titlul) e un roman extraordinar. Nu mai glosez acum nici pe marginea sumbrei lui actualităţi. Atenţie la numele lui Oleg Serebrian! Merită să-i citim fără prejudecăţi romanele. Sunt printre cele mai bune cărţi de proză din literatura română de azi.” (BOGDAN CREŢU)
