Arta refugii

„Paul Goma – unul dintre cazurile cele mai tulburătoare ale literaturii româneşti. De neînţelegere, ignorare, injustiţie din partea contemporanilor au mai avut parte şi alte personalităţi aşezate oblic faţă de vremea lor, de la Macedonski la Stere şi Panait Istrati. Dar conflictul se înscria în ramele aşa-zisei normalităţi a unei societăţi în care era admisă replica, în care controversa se putea desfăşura în voie. Spre deosebire de amintiţii săi înaintaşi, Goma a avut de înfruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lăsa dreptul de autoapărare, care nu-i îngăduia libertatea civilă. Lupta sa devansa cu mult limitele unei opacităţi estetice sau ale unor neaderențe de vederi politice care se pot tranşa în văzul lumii, audiindu-se toate părţile, chiar dacă una ar fi, într-o anumită conjunctură, defavorizată. Era o luptă cu Istoria, cu o Istorie intrată într-o perioadă de criză convulsivă din pricina instaurării şi îndelungatei persistenţe a totalitarismului roşu. Să nu uităm, căci în orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar: Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din România, suficient de bine cunoscut şi în Occident ca un herald al unei eliberări la care şi-a adus o contribuţie morală de netăgăduit.” (Gheorghe Grigurcu)