157 de trepte spre iad

„Alexandru Vakulovski nu este un scriitor obișnuit. Dar ar fi neobișnuit a devenit noul conformism în literatura noului secol. Așa că voi spune că Alexandru Vakulovski a depășit și acest obstacol și a devenit un nebun frumos. Și când spun «nebun», mă refer la acea capacitate de a se rupe și de a i se rupe; pentru că lui Alexandru i se rupe de tabuuri, de norme, de ce e pro ca și de ce e anti, de interdicții nescrise – ca și de cele scrise. Iată, cu acest nou roman, el privește Roșia Montană dintr-o altă perspectivă, independența de toată lupta politică, ecologică și socială ce se dă în jurul acestui subiect. Și, cu toate astea, simți în roman încrâncenarea acelei lupte. Pentru că lui Alexandru nu-i scapă nimic: e o calitate mai rară în zilele noastre, și de-a dreptul împovărătoare. A, da, am găsit – Alexandru Vakulovski e un paradox, pentru că i se rupe de tot, dar nu-i scapă nimic. Am zis!…” (Mihnea Blidariu, Luna Amară)