Blog

La începutul verii lui 1914 la Chișinău venea țarul Nikolai al II-lea. La acea întâlnire a fost adus un veteran al Primului Mare Război pentru Apărarea Patriei (Rusiei), cel cu Napoleon. El a vorbit cum a luptat eroic la Borodino, alături de Barclay de Tolly, în 1812.

Până în 1965 nici britanicii, nici sovieticii n-au sărbătorit Ziua Victoriei

Prim-ministrul britanic Winston Churchill și Regele George al VI-lea au dorit ca ziua de luni, 7 mai 1945, să fie considerată Ziua Victoriei. Zi în care a fost semnat actul capitulării necondiționate în Cartierul General al generalului Eisenhower din Reims.

Americanii au dorit ca ziua de 8 mai să fie considerată Ziua Victoriei. Când a intrat în vigoare tratatul.

Stalin a vrut ca ziua de 9 mai să fie considerată Ziua Victoriei. Pentru propaganda sovietică tratatul necondiționat de capitulare a Germaniei naziste trebuia semnat la Berlin. Imediat după miezul nopții, pe 9 mai, în cartierul general sovietic din Berlin-Karlhorst, Germania, prin alți generali și reprezentanți ai puterii decât cei de la Reims, a semnat din nou actul capitulării, iar partea sovietică a fost reprezentată de mareșalul Jukov.

Până în 1965 nici britanicii, nici sovieticii n-au sărbătorit Ziua Victoriei. Privilegiile și promisiunile care au fost acordate de Kremlin luptătorilor sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost anulate treptat. După război învățământul superior în URSS era cu plată (în Moscova și Leningrad taxele erau mai scumpe, urmate ca preț în capitalele republicilor și încheiau lista prețurilor universitățile provinciale). Învățământul gratuit a fost anulat în 1951 pentru veteranii de război. Apoi au fost anulate subvențiile pentru invalizi. Care, din lipsa surselor de existență,  au fost nevoiți să cerșească pe străzile marilor orașe. Atunci, printr-o singură decizie, invalizii au fost deportați și interziși în marile orașe.

Pentru veteranii armatei americane Washingtonul a creat facilități pentru universități și pentru achiziția de locuințe. Universitățile, care până atunci, erau deschise doar pentru cei mai bogați americani au devenit accesibile pentru cetățenii obișnuiți. 70 la sută dintre veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial au obținut studii superioare, creând nucleul clasei de mijloc americane din anii 60-70.

Recent președintele Trump a decretat 8 mai Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial, alături de 11 noiembrie ca Ziua Victoriei în Primul Război Mondial. Menționând aportul imens al soldatului american în ambele conflagrații mondiale. 8 mai era sărbătorită și până la Trump în SUA ca Ziua Victoriei în Europa, iar 11 noiembrie era Ziua Comemorării, ca o amintire a sutelor de mii de morți pentru cel mai devastator război din Europa. 11 noiembrie era o amintire a dezastrului și mai degrabă o zi a păcii decât o zi a victoriei. Trump utilizează evenimentele istorice ca și Kremlinul. Dând strălucire președinției sale prin istoria recentă. Nu e bai dacă ea poate fi și manipulatorie. Putin o face permanent. A făcut-o și la Volgograd, unde s-a întâlnit cu președintele bielorus Lukașenka. A trecut în revistă orașele sovietice care au opus o rezistență eroică ocupației naziste. În listă au intrat „orașele-erou” Cetatea Brest, Sevastopol, Moscova, Stalingrad. A fost omisă Odesa. Fiind înlocuită cu Minsk, capitala Bielorusiei, care a fost cucerită de trupele germane fără nicio luptă eroică. La patru zile de la începerea războiului. Administrația sovietică a părăsit orașul în mare grabă, lăsând în urmă imaginea unor tipi care au fugit cu ficuși, abandonând complet  populația locală. Dar pentru prietenul Lukașenka faci un oraș-erou la nevoie.

Ziua Victoriei a început să fie sărbătorită în URSS, odată cu venirea la putere a lui Brejnev

În 1944 au fost recrutați în Armata Roșie și trimiși pe front peste 200 de mii de basarabeni. În pofida convențiilor internaționale, care interziceau recrutarea din teritoriile ocupate. Peste 50 de mii dintre ei au murit în primele lupte. Au fost trimiși în prima linie fără pregătiri elementare. Majoritatea, peste 90 la sută, erau români. Numărul recruților basarabeni în Armata Roșie din 1940-41 a fost mic. Au mai fost basarabenii care au ajuns cu Armata Română la Cotul Donului, încercuiți de sovietici, luați prizonieri, împușcați ofițerii în fața soldaților, iar cei rămași în viață au format Regimentul Tudor Vladimirescu, care a luptat în primele linii ale frontului sovietic.

Bunicul meu, Mihai Zastavnețchi, a fost unul dintre cei 50 de mii, ucis în februarie 1945, la Liublin, Polonia. Până în 1979-80 era dat „dispărut fără urmă”. Ca văduva să nu poată cere acea pensie de 27 de ruble.

Ziua Victoriei a început să fie sărbătorită în URSS, odată cu venirea la putere a lui Brejnev, care a luptat ca și comisar în timpul războiului. Cu cât situația economică din URSS era mai dezastruoasă cu atât era sărbătorită Ziua Victoriei cu mai mult fast și cu o paradă militară tot mai mare.

Președintele rus a reușit să transfere Moscovei strălucirea Zilei Victoriei, diminuând din serbarea ei pentru Kiev. Ucrainenii aducând una dintre cele mai mari jertfe ca popor în Al Doilea Război Mondial.

8 mai (9 mai) pentru Europa a fost sărbătorită și este sărbătorită ca o zi a păcii și a existenței pașnice între popoare și ca o comemorare a jertfelor. Moscova o transformă acum în ziua strălucirii celui puternic. Și își asumă singură, fără ucraineni, fără georgieni, fără kazahi, fără bieloruși, fără kârgâzi, fără aliați victoria în ce-l de-Al Doilea Război Mondial. Răspunsul în oglindă îl oferă Trump.

Ziua Victoriei în Republica Moldova poate fi sărbătorită doar ca ziua păcii și a comemorării victimelor celor care au trecut prin tăvălugul istoriei. Sărbătorirea propagandistică și ura patriodardă sovietică e mai degrabă o lipsă de respect față de cei 50 de mii de basarabeni uciși în Al Doilea Război Mondial.

(Pentru Veridica)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt