De Ziua Cărții, un text din față, de Angela Brașoveanu:

Nu știu de ce mi-am amintit tocmai acum despre asta. Nu știu la ce va folosi cuiva acest text. Pur și simplu a venit într-o discuție despre cărți de copii. Eram foarte tineri, la bloc, dădeam copkilul la tobogan. Respectivul copkil, curios, m-a întrebat câți ani are fetița care se dădea la tobogan în față. Trei, am zis, nepermis de tare și sigur, probabil. Șase am, a zis ea, cu o voce egală, ușor deprinsă cu situația, dar am o problemă de ficat. Ne-am mai jucat împreună, altă dată. Știi literele, am întrebat-o. Nu, părinții știu că eu totuna degrabă o să mor, așa că n-are rost. Da vrei să te învăț cum se scrie numele tău, Sveta? Da, vreau, dap cum! Am scris amândouă cu un bețișor pe pământul amestecat cu nisip, în curte. A deprins dintr-o dată. Era fericită. A scris Sveta de câteva ori. Peste câteva săptămâni a murit, într-adevăr. N-am ieșit să o petrec, pentru că nu cunoșteam pe nimeni din anturajul ei și ar fi fost straniu. Dar n-am uitat-o niciodată. Probabil acum ar trebui să scriu o frază despre faptul că, acolo sus, o fi avut timp să învețe toate literele, dar orice literă mi se pare în plus.