Ministerul de Interne al Republicii Moldova a câștigat un ministru foarte bun. Librăriile Cartier au pierdut unul dintre cei mai buni cititori. Totuși, risc să propun 10 cărți, lista foarte scurtă, pentru noua imagine a polițistului moldovean, care se conturează în ultimul timp. Sunt pentru lectură.
1. Cei trei muschetari de Alexandre Dumas. E cartea prieteniei.
2. Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas. E cartea răzbunării.
3. Aventurile lui Alice în Țara Minunilor de Lewis Caroll. Adevărul poate fi și altfel.
4. Aventurile lui Sherlock Holmes. Și la case mai mari se umblă în doi. Și unul întotdeauna e Holmes, iar celălalt e sortit să fie Watson.
5. Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc. Să ne știm găinarii. De la 1812 până în zilele noastre.
6. Povara bunătății noastre de Ion Druță. Recomand ediția din 1972. Acolo e cu moș Bulgăre. Sau ediția Cartier. Nu toți basarabenii au fost găinari. Dar unii s-au transformat. Sau, mai degrabă, au fost transformați de vremuri.
7. Nekrotitanium de Planeta Moldova. Realitatea pe care o știți poate deveni literatură. Așa am ajuns după ani și ani.
8. Povestea poveștilor de Ion Creangă. Să cunoașteți adevărul până la capăt. Creangă v-a mințit cu Punguța cu doi bani. Culegi ceea ce semeni.
9. Sărbătoarea țapului de Llosa. Metodele de instaurare ale regimurilor autoritare. Și sfârșitul lor.
10. Harta și teritoriul de Michel Houellebecq. Tot timpul există loc pentru crime odioase. Nimic nu e imposibil.