Primăvara vine încet. Apar întâi pungile de sub zăpada topită. Apoi vântul le duce pe dealurile Moldovei. Apoi  zăpada se topește și de pe mințile luminate ale legiuitorilor și stăpânilor Moldovei. Și, ca o brândușă (că n-o să zic helleborus, ca să nu jignesc flora națională), iese la iveală frumusețea minții moldoveanului.
Repede facem un Marș al Unirii. Ca să pupăm propagandistic Bucureștii.
Repede facem o Declarație de neutralitate permanentă, perpetuă și infinită a Republicii Moldova. Ca să pupăm propagandistic Kremlinul.
Repede facem o lege Big Brother. Asta-i pentru noi. Ca să putem face propagandă doar noi. Aleșii.
Repede facem cu degetul ambasadorilor străini. Asta-i pentru ei.
Repede ne tragem un buget de nouă milioane. Ca să ne punem gratii la ferestre. E pentru noi. Vine 7 aprilie. Puținii sunt aleși.
Repede scoatem Ordinul nr. 29 din 18 martie din Dealul Schinoasei, la Miorița nr.1. Ca să-i îngrădim pe ceilalți, fără costuri suplimentare, de accesul la cultură. Asta-i pentru prostime. Mulții să fie proști.
Ordinul nu e public. Vreau să greșesc. Ca jurnaliștii de la radioul național sau de la televiziunea națională să știe au sau ba dreptul să prezinte reportaje scurte-scurte de la lansările de carte. În care nu trebuie de rostit denumirea librăriei, editurii, autorului, titlului cărții. Doar e publicitate.
După aia vine 7 aprilie. Căldurile. Paștele. Paștele Blajinilor. Ziua muncii. Ziua Victoriei. Și vacanța. Cu troscotul găinățat de gâștele scăpate în curte.
Că doar n-o să zic helleborus.