Într-o zi a vrut Păcală
Pe toți proștii – grămăjoară
Din republică să-i scoată
Și să-i ducă în altă țară.
Dar, pornind la vale carul,
Ce-a făcut — l-a răsturnat;
Carul stă și azi pe-o coastă,
Proștii s-au împrăștiat.
E Petru Cărare. Din Prolog, Carul cu proști.
După anii 90 Petru Cărare a apărut în câteva volume antologice. La edituri mai mari, mai mici. În același registru: trei în unul. Sau Opere alese. Care par mai degrabă un fel de crestomații pentru elevii leneși. Volumele conțin câteva epigrame, câteva parodii, câteva proze scurte, câteva poeme, câteva fragmente dintr-o piesă, câteva versuri pentru copii. Ca să fim în treabă. Ca să-l ucidem pe parodistul Petru Cărare, pe epigramistul Petru Cărare, pe poetul Petru Cărare, pe prozatorul Petru Cărare.
Petru Cărare e viu. Trăiește într-un apartament de la Ciocana. La etaj. Dar nu vrea să ne vadă.
Înapoi cum să-i adune,
Când ei, după răsturnare,
Își împlătoșează pieptul
Cu medalii salvatoare…