În 2001 am văzut la Lipcani primul KAMAZ cu prundiș. El dispăruseră pentru un deceniu din traficul Basarabiei. Primul gând: komuniștii au venit la putere pentru mult timp. Am încercat să-l alung. A dat ghes altul: fiică-mea va trece prin aceleași mecanisme ale unui sistem unde firescul e tras pe dreapta. Aș fi vrut să debuteze pe alte teme. Dar s-a născut aici. Și trăiește aici.
 Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o
Autor: Maria-Paula ERIZANU
 M-am născut pe 2 mai 1992. Era sîmbătă, de la etajul de sus al maternităţii se auzeau exploziile bombelor din războiul transnistrean. La 2 ani mă cununam de 5 ori pe zi cu verişorul meu. Îl iubeam. La 3 ani, uitîndu-mă prelung pe fereastra din bucătărie, am întrebat-o pe mama dacă ea se gîndeşte vreodată că tot ce vedem noi nu există cu adevărat şi ea a răspuns că nu. La 4 ani desenam cîini zburători, educatoare zburătoare şi copii zburători. La 5 ani voiam să devin călugăriţă. La 7 ani şcoala m-a convins să rămîn mirean. La 11 ani l-am descoperit pe Harry Potter, după care a urmat firesc De veghe în lanul de secară. La 12 ani am început să practic karate tradiţional. Mai continui. La 13 ani părinţii credeau ca trec printr-o criză. Eu nu. Şi mai şi scriam poezii, desigur. La 14 ani mi-am cumpărat prima rochie, după o perioadă de cîţiva ani de rock şi gîndaci gender. La 15 ani credeam că oamenii care nu citesc nu au ce căuta pe glob. Între timp am hotărît să-i las în viaţă. La 16 ani visam la o revoluţie. La 17 ani visez lucruri mai paşnice.
 
21 iunie 2008. E trecut de 12 noaptea. Văd mulţimea care pînă acum a băut bere în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. A ieşit în stradă. Alergînd, gol şi semigol, zeu şi semizeu, poporul, mult, e fericit (în rusă) că Rusia a câştigat. Champions League, bronz – în lupta cu piraţii de pe mare, Olanda.
Şi te simţi cotropit.
Şi mă simt cotropită.
Poporul (care trebuie să fie al meu) aleargă (în rusă) cu tricoloruri unde galbenul e alb (decolorat de soare?), vulturul a devenit brusc bicefal (de la meci sau/şi de la băutură), iar boul a plecat la culcare. Şi te gîndeşti că steagurile acestea nu s-au născut azi şi aici şi că trebuie să se fi prăfuit ceva secole în ungherele apartamentelor poporului.
Şi îmi cumpăr popcorn şi mă aşez pe bordură şi privesc poporul. Film: doi tineri cu fulare de artişti, cu pretenţii şi fulare de români, cu aer victorios de fiu şi fiică, pupîndu-se pînă la paroxism sub steagul Uniunii Europene instalat în faţa Grădinii Publice Ştefan Cel dar Sfînt de către Primarul Care a Studiat la Sorbona şi Atît.
Visez la o revoluţie.
– Luni, 6 aprilie.
Visez la o revoluţie
Mă pregătesc să alerg trei cercuri cu multe figuri inscriptibile. Stadionul MAI. Stadionul Dinamo.
sms: Tinerii au declarat 6 aprilie zi de doliu naţional. Tinerii organizează flashmob la ora 6 la monumentul lui Ştefan Cel dar Sfînt. Lumînări.
Am alergat trei cercuri, e amiază, mă duc să îmi consolez vreo zece minute prima mea învăţătoare, care a plîns la primele alegeri cîştigate de comunişti cînd eu eram în clasa a treia. Cînd am ţinut un moment de reculegere împreună cu toată clasa, după rugăciunea de dimineaţă. Doamna învăţătoare a spus că speră ca patru ani să treacă repede. Dar aceşti patru ani au devenit opt şi iată că ţin să se facă doisprezece, numărul magic, numărul împlinirii. Aşteptăm criza hormonală de la 13? Sau pe cea de la 40?
Mă gîndeam că doamna învăţătoare trebuie să fie foarte tristă, dar nu e. Nu a fost. Am băut ceai şi am mâncat M&Ms-urile rămase de la ziua de naştere a unui elev în debaraua de forma şi de dimensiunile unei cutii de monitor cu plasmă (1m x 3m). Am vorbit despre revista (de patru pagini) Apollo, al cărei redactor-şef este fiica de şapte ani a Fiului Care Se Teme de Singurătate dar Se Plimbă cu Careta 4×16 pe Bulivar pe Subnasul Fiului Regelui Păsărică. Fiica de şapte ani care acum trei luni a jucat litera fî în Adio, Dragă Abecedar! Fiul (milionar) Care Se Teme De Singurătate încă nu a plătit taxa pentru cele 9 luni de studii asidue ale fiicei sale redactor-şef, ca şi cheltuielile pentru sus-numita revistă, a cărei lansare (în faţa bisericii) s-a discutat îndelung la ştiri, venită ca salvare a presei naţionale.
După jumătate de oră, doamna învăţătoare mi-a spus:
– Poate că noi chiar merităm asta.
Se referea la guvernare, nu la revistă.
 
Am ajuns la monumentul lui Ştefan Cel dar Sfînt. Pentru 15 minute
Refuz, rezist, sînt anticomunist.
Trezeşte-te, ţară drogată!
 
Azi e luni şi tata a stat pentru prima dată acasă. Azi e luni şi tata a răcit şi a dormit. Azi e luni, e seară, iar după spectacol, Hard Veronica Micle şi-a luat puii, bobocii, copiii şi alte vietăţi, să aprindă lumînările deja stinse din piaţă. De la picioarele lui Ştefan Cel dar Sfînt. Azi e luni, e seară şi Hard Veronica Micle a fost singurul adult printre cei 12 securişti voaiorişti – pleonasm. Azi e luni şi Hard Veronica Micle nu a mai mers desculţă ca acum douăzeci şi unu de ani, cînd era studentă, cînd era rebelă şi asta nu schimba nimic. Încearcă sa bagi un picior de 39 într-un pantof de 38 jumătate.
Mîine, la opt. Bunavestire. Regele Păsărică, triumfător pentru cele xxxx mandate, dar umil (pentru cei xxxx preacuvioşi din faţa ecranelor) ca Celălalt Rege (al Iudeilor) sau ca Măicuţa Lui, binevestită?
Regele Păsărică ţinând o lumînare şi mulţumind Tatălui că din fecioria lui se va naşte Fiul.
Mîine, la nouă. Creştinii ieşind din catedrală, în coloană, cu icoane, cu steaguri şi cu lumînări. Din catedrală, evlavioşi, direct în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi apoi de-a lungul bulevardului Ştefan Cel dar Sfînt.
Mîine, la zece.
(Din auzite)
Mîine, la zece, s-au adunat 70.000 de oameni în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tinerii au ajuns la preşedinţie. Fiul Castravetelui a fost murat. Mîine, la zece, tinerii au scos tribuna şi au scris Păsărică pe ea. Mîine, la zece, tinerii au ajuns la Parlament. Mîine, la zece, tinerii au răsturnat calculatoare.
A venit televiziunea să filmeze intrarea în Preşedinţie. În Palat. Toată mulţimea s-a întors cu faţa la cameră. Nici un interes pentru clădire.
Mîine, la zece, eu mă uitam pe fereastră la lecţia de română. În curte erau toţi elevii claselor a XII-a, în semn de protest. Doamna directoare (blondă), alături de domnul poliţist, care îşi zice consilier în probleme de educaţie, păzesc poarta liceului, ea – cu dinţii foarte albi de Colgate încleştaţi şi cu ochii lăcrimînd pentru patrie.
Doamna directoare:
– Copii, noi am semnat un contract cu părinţii voştri, dacă nu aveţi 18 ani, nu vă putem permite să ieşiţi la protest.
– Eu am 18 ani!
– Nu contează.
Notă: Liceul în cauză a fost fondat în baza donaţiilor venite din România. La început, domnul director intra în clase în timpul orelor pentru a promova spiritul românesc. La protestele din 2002, organizate de către un fost foarte mare român, actualmente nebărbierit, toţi elevii claselor liceale erau eliberaţi de la ore.
– Noi nici atunci nu v-am dat voie, pentru că ştiam că o să urmeze trădarea.
Nostradamus.
Cîteva dintre zilele de protest din 2002 au fost recuperate sâmbăta.
Copiii au cîntat piese patriotico-naţionaliste scrise de către directorul şcolii din care nu puteau ieşi pentru a-şi manifesta atitudinea civică. Copiii au încercat să îl dărîme pe domnul poliţist pentru a putea evada. Ca premiu de consolare, au înfiinţat un grup pe Facebook, „Jos domnul paznic de la poartă!”. Petiţia a fost discutată la ordinea zilei în cadrul consiliului administraţiei.
Domnul poliţist, care îşi spune consilier în probleme de educaţie, este cel care înscrie caligrafic numele tuturor elevilor ce întîrzie sau chiulesc de la lecţii. În listă apar uneori, printre Ana Ciubotaru (cl. X A) şi Gelu Ţurcanu (cl. IX B), Alexandre Dumas şi Ferdinand Întregitorul. Totuşi nici un profesor nu a ştiut cum îl cheamă, laiceşte vorbind, pe Iisus din Nazaret.
Doamna directoare este, de fapt, soţia domnului director şi atît. A nu se înţelege greşit.
Notă: Doamna directoare nu are copii.
Domnul director are copii (şi nu prin înmulţire vegetativă, prin spori, prin butaşi sau partenogeneză). Mama ultimului copil al domnului director (învăţătoare la clasele primare la Liceul Apollo de Acolo sau de Dincolo) ne-a predat litera r. Prin urmare, jumătate din clasa (acum) a IX-a B încă nu poate scrie frumos litera r. Copilul domnului director – care preferă să vegheze deja asupra blocului celor mici – îi spune domnului director „tată”. Între timp, doamna directoare este soţia domnului director. În alt timp, domnul director a copilărit la mănăstire. Cel puţin aşa am învăţat la religie.
O tanti iese din Parlament cu o pungă cu telefon-fax, cu trusă de farduri şi cu un ghiveci subsuoară. Un copil.
Tineri sînt mulţi. Cei mai pragmatici şi-au luat procesor. Cei mai înţelepţi şi-au luat imprimante. Cei cu simţ estetic şi veleităţi au băut din pocale de bronz şi doamne sculptate.
FOC. Sînt fericită.
Visam să fie incendiat Parlamentul, nu înţelegeam de ce nimeni nu îi dă foc. Ex-naşul meu deputat şi uneori (în 2002, la Durleşti, o lună) zînă răpită zboară din clădire pe mătura de mălai.
FOC. Sunt îndrăgostită.
Anul 2008 a fost declarat Anul Tineretului. Respectiv, toţi tinerii deţinuţi au fost amnistiaţi, împreună cu mamele lor, cu femeile gravide şi cu ceilalţi.
Anul 2009 a fost declarat Anul Morţilor. Respectiv, morţilor li s-a restabilit dreptul să voteze – trebuie luate măsuri împotriva indiferenţei. Cei vii nu păreau interesaţi.
FOC. Nu mai încap în mine.
Suflete moarte.
FOC. Mi se împlineşte visul
Se aruncă cu pietre în Parlament. Se? Un grup de studenţi bronzaţi (în aule?), raşi pe cap şi îmbrăcaţi în costume de sport aruncă cu pietre. Un grup de studenţi cu ghiozdane cu pietre aruncă cu pietre. Un grup de (?) studenţi cu bîte lovesc sau aruncă cu pietre. TÎNĂRA GENERAŢIE SALVATOAREA NAŢIEI.
FOC. Mi se împlineşte visul?
Funcţionarilor parlamentului li s-a sugerat în acea zi să plece acasă. De dimineaţă, cînd creştinii îşi purtau icoanele, steagurile şi lumînările de la catedrală şi încă nimeni nu auzise de revoluţie. Şi-au încuiat cabinetele şi au plecat.
Au fost descuiate (cine, cine?) doar cabinetele ne-comuniştilor. Boc, boc!
Peste geam zbură seiful de la contabilitate. Descuiat. Fără urme de violenţă pe uşă. Fără documente. Fără bani. Dar cine să mai observe asemenea detalii când Foc! Boc, boc!
FOC. Trebuie să îmi aleg alt vis.
A fost bătut electricianul care a încercat să urmeze legile meseriei lui şi să deconecteze lumina din întreaga clădire.
FOC. Mai eficient.
Fiul Castravetelui, Licenţiatul Sorbona şi Atît şi Omul Soarelui încearcă să cheme poporul la plictis, în Piaţa unde se ţin discursuri foarte lungi şi nu arde nimic.
FOC. De exemplu,
Fiul Castravetelui plânge.
Mulţimea vrea să rămână la show. Globalizare. Ou es tu, mon Louis XIV?
FOC. O crimă.
Pompierii şi-au părăsit unica maşină adusă pentru diversitate.
FOC. E prima mea oară.
A fost incendiat Parlamentul.
Nero, Hitler, Păsărică.
Ano Domini
64, 1933, 2009.
Top 3
Primii doi s-au sinucis.
Al treilea urmează un curs intensiv de dezintoxicare la Clinica MAI pentru a-şi curăţa sîngele, ficatul şi conştiinţa.
Al treilea are un hobby. Vînează mistreţi (cu colţi de argint), fazani (crescuţi pe la ferme), cheltuind cîte 250.000 de lei pentru o zi. Prinţul.
FOC
– Lui nenea Valera i-au furat notebook-ul.
Acum nenea Valera nu mai este în rîndurile lor. Meditează cu mîinile la spate şi picioarele în faţă asupra unei poziţii pe centru-stînga (11). Pe miercuri, 29 iulie.
– Coniacul preşedintelui şi securişti tolăniţi în iarbă
Profesorul meu de educaţie fizică i-a băut coniacul preşedintelui. Două sticle. Din cabinet.
Profesorul meu de educaţie fizică şi-a adunat grupul de suporteri, crescuţi în borcane, la balcon, care să răstoarne Jiguli-ul roşu al Tutv-ului, televiziunea care i-a batjocorit visul.
Profesorul meu de educaţie fizică respectă patrioţii şi copiii care pot juca volei. Atunci cînd vor deveni miniştrii ţării lui şi vor juca cu miniştrii altor ţări, să nu îl facă de ruşine.
Profesorul meu de educaţie fizică a ieşit la pensie.
Un coleg din clasa a 12-a a luat o scrisoare de dragoste din cabinetul Regelui Păsărică, adresată Regelui Păsărică, din partea unui şef de raion care voia drumuri. Va prezenta scrisoarea joi, la lecţia a şasea, la istorie.
– Vine armata!
Dar nu a venit. Au venit scutierii, băieţei de la Academia Ştefan Cel, scoşi pentru prima dată în lumea bună. Primul bal.
Primul meu bal.
Lîngă Patria (cinematograf cu vedere spre Parlament):
– Obama ar trebui să ia lecţii de la Păsărică despre cum să reuşeşti să obţii 49 la sută din voturi după opt ani de guvernare! Este un record şi, ca orice record, el trebuie verificat – dacă nu s-a luat dopping, dacă nu s-au încălcat regulile…
Bombă!
– Nu te speria, e pentru a te speria!
– Nu plînge, el asta vrea!
– De ce nu trebuie să fac ce vor alţii dacă eu asta simt?
Păpuşă.
La preşedinţie, poliţiştii mai generoşi îi ajută pe copiii mai rahitici să scoată granitul din scări pentru a putea arunca în ferestre. Mulţimea intră în clădire pentru a se aşeza în fotoliul Regelui Păsărică.
La preşedinţie s-a instalat drapelul Uniunii Europene şi drapelul României.
Fericită, rîzînd.
La două străzi depărtare de tot, securiştii stau tolăniţi în iarbă vorbind la telefon. Bruiază, nimeni nu are semnal în piaţă.
 
La Bucureşti, televiziunea:
prima zi (frenezie):
n Revoluţie la Chişinău! Fraţii noştri de peste Prut s-au deşteptat! Basarabia repetă ce am făcut noi în 89! În sfîrşit! Podul de flori!
a doua zi:
n Revoluţie la Chişinău! Fraţii noştri de peste Prut s-au deşteptat! Basarabia repetă ce am făcut noi în 89! În sfîrşit! Podul de flori!
a treia zi (frenezie):
n Tace Băsescu! De ce tace Băsescu? De ce tace Băsescu?!
a patra zi (dincoace de Prut, România e acuzată de tentativă de lovitură de stat, spionii români s-ar fi infiltrat în societate prin intermediul tunelurilor subterane construite de Serviciile Secrete ale Statului român)
n Fraţii noştri de peste Prut s-au deşteptat! Fraţii noştri? Nu, noi, de fapt, nu avem nimic cu ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, stat independent. Nimic! Fraţii noştri? Dar oare ce va spune Europa? Ce va spune Bruxelles-ul? Vă daţi seama ce responsabilitate purtăm noi chiar în acest moment? Dacă ne ascultă Bruxelles-ul?
 
Mai tîrziu, dincoace de Prut
În faţa Parlamentului, pe peluză, o fetiţă se învîrteşte pe scaunul care fusese cîndva în cabinetul domnului Diacov. Vorbeşte la telefon.
Fericită, rîzînd.
Un alt tînăr fericit, rîzînd, tocmai a ieşit din clădire, cu o revistă Hustler ţinută foarte sus. Revoluţia Hustler.
Acum două săptămîni, am căutat răspuns la întrebarea sinceră „De ce e rău să te uiţi la porno?”. În cele din urmă, după mai multe răspunsuri eşuate, am apelat la părinţi. „O să te punem să te uiţi la Hustler o oră şi vei vedea cum o să te simţi”, zise mama.
sms: Paula, noi mîine ne vedem la 8, la intrarea în park de la usm (pink). Hai, te rog să vii.
Mîine, la opt, toată clasa era la lecţii. Eu nu.
Marţi seara, au mai rămas cîteva sute de oameni din cei peste 70.000 în piaţa de cu zi. Aproape patru sute de tineri au fost răpiţi de Oamenii în Negru şi aruncaţi în maşini.
Marţi seara, nu mai ţin minte dacă mai eram fericită. Cred că da, tata îmi spunea în maşină că nimic nu se va întîmpla şi eu nu înţelegeam de ce el nu vroia să mă lase să fiu fericită.
Marţi seara, plîngeam în faţa Guvernului, pentru că Opoziţia nu făcea nimic. Am ţipat la mama. Vroiam ca cineva să se aşeze în fotoliul lui Păsărică şi să continue tot ce credeam eu că s-a întîmplat. Oamenii erau pregătiţi, Fiul Castravetelui plîngea.
Am ţipat la mama pentru că vroiam ca ea să lumineze minţile Opoziţiei speriate. Doar eu aveam dreptul să plîng.
Mama a învăţat de cînd aveam doi ani că e simplu să trăieşti cu mine dacă faci tot ce vreau eu. Şi a vorbit.
Omul Soarelui era înconjurat de 20 de pitici păzitori şi sceptici cînd au văzut-o pe mama încercînd să ajungă la Înălţimea Lor. Omul Soarelui:
– Daţi-vă la o parte, o cunosc.
– Domnule Om al Soarelui, dacă dezamăgiţi şi această generaţie, atunci îi pierdeţi pe toţi.
– Noi tot o să facem, tot o să facem.
Şi eu m-am oprit din plîns.
– Miercuri, joi
Miercuri
În faţa Parlamentului. Liniştea din(aintea, te rog?) urma furtunii.
Scutierii dormind întinşi în iarbă.
A doua zi de după revoluţie, la amiază, mulţimea se plimbă şi se aşază pe peluze ca în orice oraş european; discută Nietzsche. Opoziţia a fost mîncată de o balenă mută. Iona.
8 fete se întorceau la Cahul de la manifestaţiile la care au întîrziat deja; au fost sechestrate de Poliţie. Li s-a cerut să se dezbrace pentru percheziţie. Unele dintre ele aveau ciclu menstrual. O oră. Flotări, press, aşezări. Ce (n-)au văzut poliţiştii pe Hustler.
 
Joi
Am ajuns la şcoală. Toate cataloagele au fost verificate, pentru a se întocmi lista cu absenţi, pe care o cerea Ministerul. Doamna director-adjunct intra prin toate clasele. Domnul poliţist, care încă îşi mai spune consilier în probleme de educaţie, şi doamna directoare încă erau ţintuiţi la poartă. În tot acest timp, fratele doamnei directoare era în spital, cu o comoţie cerebrală din urma unui accident de maşină.
În faţa porţii liceului meu e parcat de trei zile un automobil negru, blindat, cu număr de Transnistria.
Se spune că cei absenţi vor fi exmatriculaţi din şcoli.
Se spune că cei absenţi din clasa a 12-a nu vor fi admişi la bac.
Şi
60% dintre şcoli nu au scris bac-ul. Pe miercuri!
Se spune că la Liceul „Gheorghe Asachi” au fost reţinuţi şi exmatriculaţi trei elevi. Pentru că au participat la proteste, în primele rînduri.
Se spune că la Liceul „Mircea Eliade” au fost reţinuţi şi exmatriculaţi patru elevi. Pentru că au participat la proteste, în primele rînduri.
Se spune că la Colegiul de Informatică au fost reţinuţi doi elevi. Pentru că au participat la proteste, în primele rînduri.
Liceul „Ion Creangă” nu le-a permis poliţiştilor să intre pe teritoriul şcolii în timpul lecţiilor.
În 2006, elevii au reuşit să dărîme frontispiciul pe care scria (peste noapte) Liceul Moldo-Francez „Gheorghe Asachi”, în loc de Liceul Româno-Francez „Gheorghe Asachi”.
Acum au pus steagul.
– Oficial – 4 morţi. 23, 22, 26, 20 de ani
Prima victimă
Valeriu Boboc, 23 de ani, arestat marţi. La ora 1 noaptea, după ce a cumpărat un pachet de pampers, Valeriu Boboc şi alţi tineri protestau paşnic lîngă Arcul de Triumf din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tinerii au fost înconjuraţi de colaboratorii Poliţiei şi de paza Guvernului, toţi înarmaţi, cu măşti şi echipamente. Poliţiştii au început să împuşte, să lovească tinerii cu picioarele, cu bastoanele, cu automatele şi cu alte organe de bun-simţ. Băieţii erau plini de sînge.
Autopsia: mai întîi, lovit cu o cărămidă în cap; mai apoi, intoxicat cu substanţă necunoscută/alcool; în cele din urmă, insuficienţă cardiovasculară, cauzată de o lovitură în jurul gîtului.
Corpul plin de vînătăi, leziuni corporale, fracturarea unei coaste.
Valeriu Boboc era căsătorit şi are un copil de un an şi opt luni.
Iar eu aveam test la fizică. 9
 
A doua victimă
gastarbeiter
Ion Ţâbuleac, 22 de ani, originar din satul Bolohani, raionul Orhei. Se întorcea de la Moscova marţi, 7 aprilie. Cadavrul său a fost aruncat în noaptea din 7-8 aprilie, dintr-o Niva albă a MAI, în curtea Spitalului de Urgenţă din Chişinău. Dimineaţa, părinţii tînărului ucis au fost anunţaţi că fiul lor ar fi murit electrocutat.
Din consideraţii ce ţin de o înaltă ţinută morală, tatălui nu i s-a permis să vadă cadavrul feciorului decît după ce acesta a fost îmbrăcat.
Certificatul de deces constată că moartea ar fi survenit în urma unei traume toracice.
Coastele rupte, un picior fracturat, răni adînci în regiunea tîmplelor.
Iar eu aveam test la chimie. 6
 
A treia victimă
Eugen Ţapu, 26 de ani. Îi plăcea să joace rugby. Cadavrul a fost adus la Soroca de către Poliţie într-un sicriu ermetizat. Aceştia au plecat taciturni după ce le-au lăsat certificatul de deces părinţilor tînărului ucis. Data morţii – 7 aprilie.
Mai tîrziu, Poliţia a anunţat că Eugen Ţapu s-ar fi spînzurat cu şireturile de la încălţăminte într-un imobil din Chişinău. Familia tînărului pune la îndoială acest fapt, deoarece Eugen cîntărea 80 de kg, astfel încît şireturile nu ar fi rezistat.
Eugen Ţapu este absolvent al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi familia sa susţine că acesta nu ar fi fost niciodată copleşit de pesimism.
Iar eu aveam test la geografie. 7
 
A patra victimă
Maxim Canişev, 20 de ani, găsit mort în Lacul Ghidighici, la 19 aprilie. Medicii legişti au constatat că decesul lui Maxim a avut loc pe 8 aprilie, acesta avînd coloana vertebrală traumată şi o pată mare de sînge. Maxim Canişev învăţa la Universitatea Tehnică din Moldova, iar fratele său susţine că el nu se implica în politică.
În general, sînt eminentă.
– În comisariatele de Poliţie se violează fete
În raionul Drochia au fost violate 20 de fete. Acum 20 de fete sînt ascunse la Spitalul de Urgenţă din Chişinău cu hemoragie internă. Se spune că au fost violaţi şi băieţi.
Băieţii au fost bătuţi, fetele au fost bătute. Tunelul morţii – ca la nuntă, atunci cînd mirele şi mireasa trec pe sub flori, aici trec pe sub bastonul fiecărui poliţist.
La eliberare, părinţii copiilor reţinuţi sînt obligaţi să plătească 6 lei pentru cele două felii de pîine cu apă mîncate timp de o săptămînă.
Boris, 14 ani, se întorcea de la Piaţa Centrală, unde îşi căutase nişte roţi pentru bicicletă. Mergea pe Ştefan Cel dar Sfînt cînd a fost luat într-o maşină de Oamenii îmbrăcaţi în Negru. Bătut cu picioarele, cu mîinile, pe cap, pe spate, patru zile. După patru zile, copilul a fost aruncat în stradă. În fiecare noapte, copilul trebuie să se trezească la ora două să îşi pună o injecţie pentru a fi capabil să meargă din nou. Mama plînge în fiecare seară şi nu înţelege de ce i s-a întîmplat asta tocmai copilului ei. Băiatul:
– Eu nu le-am făcut nimic comuniştilor şi nici ei nu-mi făcuseră mie nimic pînă acum.
Pe 7 aprilie copilul era împreună cu mama la piaţă, încercînd să îşi repare bicicleta.
 
Antena 1: De ce plîng schinările?
Şi te simţi vinovat cînd rîzi.
 
Regele Păsărică a dat ordin să fie amnistiaţi toţi reţinuţii din urma protestelor din 7 aprilie.
Regele Păsărică a dat ordin să fie reţinuţi în continuare băieţii mai vineţii.
Regele Păsărică a dat ordin să fie reţinute în continuare fetele violate.
Regele Păsărică a dat ordin să fie capturaţi în continuare participanţii la protestele din 7 aprilie.
Prinţul cu Accent Dîmboviţean şi Care Vrea Mereu să Sară a sugerat să fie amnistiaţi şi poliţiştii care au aplicat forţa.
– Visul
Am fost reţinută într-un bloc de locuit de la Botanica, la etajul şapte, împreună cu alte patru persoane. Trei bărbaţi foarte înalţi şi o femeie cu păr scurt, înaltă, siluetă atletică. Carceră. Multă mişcare în afara ei. Intră ofiţerul pentru a verifica actele reţinuţilor. Primul, roşcat, este olandez şi eliberat imediat. Dintre toţi, numai femeia va rămîne în arest. Eu cobor în grabă pe scările înguste, la etajul patru e adunată o mulţime de elevi răzvrătiţi, care cer demisia domnului director. Domnul director (descumpănit) zîmbeşte pentru a nu-şi pierde din fani. Elevii continuă mitingul. Conformiştii. Eu încerc să spun:
– Dacă îl demitem pe director acum, va veni un altul, tot comunist.
Nimeni nu mă aude. Cobor mai departe. Chiar în prag văd un bărbat de vreo 40 de ani (mort), aruncat de către o maşină de poliţie. Mama mă aşteaptă în maşină, intru, mergem pînă la cafeneaua din colţ, unde fuma tata, care se temea.
În ziare
„Marele jaf continuă! Numai pentru reparaţia unui etaj al preşedinţiei se vor cheltui 250 de mil. de lei din banii învăţătorilor.
Devastarea clădirii Parlamentului continuă, iar distrugerile din 7 aprilie reprezintă 30% din opera de vandalizare a edificiului, susţin persoane care au acces dincolo de gardurile metalice care împrejmuiesc Casa Deputaţilor.
Încă din zorii zilei de 8 aprilie, după măcelul poliţiştilor, la Parlament veniseră deja muncitori pregătiţi pentru a finisa planul tainic al Regelui Păsărică. Din simţ patriotic, aceştia au strîns mai întîi mobila – cea distrusă, cea care putea fi reparată, dar şi cea întreagă -, au încărcat-o în camioane şi au dus-o… undeva” (Pavel Păduraru).
îndrăgostită de două ori în aceeaşi săptămînă de viaţa mea.
Un membru al Parlamentului European, în cadrul dezbaterilor în urma cărora urma să fie semnată o rezoluţie:
– În Moldova s-a realizat ceea ce nu a putut nimeni realiza de două mii de ani: să voteze morţii. De cîteva ori fiecare.
Parlamentul European a declarat alegerile corecte şi i-a cerut Opoziţiei să înceteze boicotările. Opoziţia şi Guvernarea trebuie să intre într-un dialog constructiv. Hillary Clinton i-a trimis un billet doux Regelui Păsărică, în care îşi manifesta vădit îngrijorarea, ca răspuns la un alt billet doux, trimis de Păsărică lui son cher Obama.
Dar Regele Păsărică este un adevărat spărgător de inimi şi a ignorat toate aceste manifestări de amor, păstrîndu-i fidelitate Împăratului Roşu. O, dragostea!
În cele din urmă, Regele Păsărică a anunţat relevarea misterului: Opoziţia este condusă din umbră de forţe oculte, Albus Dumbledore, Nicholas Flamel şi Doamna Elena. Inchiziţia.
Încă visez. Dar la altceva.
Iată cum îl chema pe Iisus din Nazaret. Întoarcerea Fiului.
 
În Observator cultural nr.485 din 29 iulie 2009