Blog

Vatican. Al doilea hulub al păcii ukrainene, eliberat de Papa Francisc, vânat de o cioară romană. Foto: AP
Vatican. Al doilea hulub al păcii ukrainene, eliberat de Papa Francisc, vânat de o cioară romană. Foto: AP

Sunt 69 de zile. Pentru Euromaidanul de la Kiev.
Bărbații s-au învățat să facă baricade în două ore. Iar o poliță în baie o instalează în două luni.
Aceiași ukraineni.
Echipa ukraineană de hockei din liga secundă Berkut și-a schimbat numele în Phoenix. Iar „berkut”  este cel mai urât cuvânt din Ukraina.
Tânărul Vadim Titușko a devenit nume comun: „titușki”,  elemente agresive semi-criminale, „gopnici”, tineri șomeri, utilizați contra plată pentru acte de violență, de obicei, împotriva opoziției. Aceleași metode ca și „provocatorii” din evenimentele din 7 aprilie din Chișinău.
Mikola Azarov, fostul prim-ministru, s-a născut la Kaluga, Rusia, dintr-un tată estonian și o mamă rusoaică, pe numele Nikolai Ianovici Pakhlo. A devenit Azarov când s-a căsătorit cu Ludmila Azarova.
Ukrainenii l-au rugat pe dumnezeu să le dea un ukrainean campion mondial la box. Așa s-a născut într-un sat din Kîrgîstan, cu 43 de ani în urmă, Vitalii Kliciko, lider UDAR. Când au văzut că e așa de simplu, atunci ukrainenii l-au rugat pe dumnezeu să le mai dea un campion mondial la box. Dacă binevoiește. Așa a apărut al doilea frate, Vladimir, într-un oraș din Kazahstan.
Președintele Ianukovici a făcut pușcărie de două ori. În tinerețe. Fura căciulile oamenilor în toalete, când aceștia erau în poziția „pinguinului”. A fost îndrumat pe calea cea bună și ajutat inițial de cosmonautul Beregovoi, născut în același orășel cu Ianukovici.
Feciorul lui Ianukovici, Sașa, organiza întreceri cu Lamborghini prin orașele Elveției.
Dacă cineva din Ukraina deschide o firmă, atunci e firesc să te deplasezi spre Donbas, pentru a ceda 50 la sută din acțiuni „oamenilor utili”. Pentru a putea lucra. Dacă nu cedezi de bună voie, atunci riști să pierzi toate acțiunile.
Protestele din Kiev și ocuparea clădirilor administrative din regiuni s-a făcut fără ca ukrainenii să intre în grevă generală. Ziua la muncă. Seara la proteste.
Maidanul este zonă liberă de băuturi alcoolice, narcotice și sex.
Monumentul celebrului antrenor Valerii Lobanovski din fața stadionului Dinamo a fost acoperit cu grijă de protestatari. În același timp au fost date jos monumentele lui Lenin din diverse orașe.
Administrația Lvov a reziliat de la 1 ianuarie 2014 contractul de arendă pentru clădirea oferită administrației centrale în regiune. În Lvov lumea n-a ocupat o clădire a administrației centrale. Ei au intrat într-o clădire istorică. Care aparține Lvovului.
Ukraina poate fi divizată. Dacă Rinat Ahmetov va fi forțat să-și vândă afacerile din zona Donbasului businessului rusesc.
După acceptarea demisiei lui Azarov hrivna ukraineană e în cădere liberă.
Un adevăr nerevoluționar: românii/moldovenii din Ukraina au reușit să aibă drepturi etnice  mai mari în perioada regimului Ianukovici.
Nu-i invidiez deloc pe oamenii care au ajuns la 50 de ani și sunt nevoiți să fie revoluționari. De la sfârșitul anilor 80, când erau tineri și viitorul mare, ukrainenii tot intră în revoluții. Pe timp de iarnă. Pentru dreptul la demnitate. Pentru cei mulți. Și pentru reîmpărțirea bogățiilor Ukrainei. Pentru cei puțini.
Există o demnitate europeană și un fatalism slav în revoluțiile Ukrainei.
 
 
 
 

Comentarii(6)

    • Virgil

    • 10 ani în urmă

    “De la sfârşitul anilor 80, când erau tineri şi viitorul mare, ukrainienii tot intră în revoluţii”, amară constatare, dar şi cu putere de generalizare.
    Numai bine! Virgil A Popescu

    1. @Virgil: Merci.

    • Florin O.Z.

    • 10 ani în urmă

    Fotografia cu porumbelul păcii vânat de o cioară neaoșă a Romei este superbă. Nu degeaba unii spun că o imagine bună valorează cât o mie de cuvinte.
    Dar despre inteligența și longevitatea ciorilor, respectiv despre macularea și problemele pe care porumbeii le produc … o altă dată …

    • Florin O.Z.

    • 10 ani în urmă

    Dedicația, consecvența, curajul, curățenia și puritatea acțiunilor ukrainenilor Euromaidanului sunt exemplare.
    = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = = =
    Dacă asociem, formal desigur, porumbelul alb cu acțiunile ukrainenilor Euromaidanului, cine-o fi cioara (romană sau ne-romană)?! Ghici, ghicitoarea aista!

    1. @Florin O.Z.: Românii din Ukraina, din informațiile care ajung pe la noi, sunt speriați de naționaliștii ukraineni.

    • Florin O. Z.

    • 10 ani în urmă

    “Românii din Ukraina, din informațiile care ajung pe la noi, sunt speriați de naționaliștii ukraineni.”
    Evident că românii din Ukraina sunt speriați de partea poveştii care scoate la lumina crudă a recilor dimineți de iarnă nu numai naționaliștii ukraineni “entuziaşti” dar şi naționalismul extrem de “entuziast” al acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt