Blog

Academicienii sunt stresați. Bugetul pentru anul viitor a fost micșorat cu 48 de milioane de lei. Dacă această reducere se opera la alte ministere, atunci ele rămâneau fără niciun ban. Iar Academia de Științe a Moldovei a rămas cu un buget de peste 300 de milioane lei.
Cu acest buget pot fi făcute în anul 2013, ca și în anii precedenți:
1. conferințe științifice. Despre poezia Leonidei Lari, unde un doctor habilitat vorbește despre poezia lui Lari, dar fără ca să citească primele două cărți. (Care sunt cele mai importante în bibliografia poetei.) Nu le-a găsit în bibliotecă.
2. acad. Duca poate propune în mod științific trecerea elevilor la purtarea obligatorie a uniformei școlare.
3. pentru biblioteca Academiei pot fi procurate în continuare tot atâtea cărți câte au fost procurate în anul 2012. De la Cartier n-a fost cumpărat niciun exemplar din Roland Barthes, niciun exemplar din Aureliu Busuioc, niciun exemplar din Le Goff, niciun exemplar din Mioara Avram, niciun exemplar din Ion Țurcanu, niciun exemplar din Gide, niciun exemplar din Morand, niciun exemplar din Druță.
4. în cărțile pe care le scot pot să apară aceleași texte, aproape identice, la o diferență de 50 de pagini unul de altul, dar cu autori diferiți.
Cu acești bani Academia de Științe a Moldovei poate face multe. Așa cum le-a făcut până acum.

Comentarii(20)

    • academicianu

    • 10 ani în urmă

    știința de a stoarce bani din tot și din toate, aceasta e adevarata vocatie a academicianului Duca. putem folosi și termenul estorcare, revenim putin mai tarziu si cu argumente. Tineti putin loc pe aici…

    1. @academicianu: Ținem loc. Aveți acces direct.

    • ssandu

    • 10 ani în urmă

    De la editura Polirom tot nu a fost cumpătat nici un titlu de carte!

    1. @ssandu: Probabil, nici de la editura Academiei, Știința, n-a fost cumpărat niciun titlu de carte.

    • ssandu

    • 10 ani în urmă

    ”Gurile rele” spun că soții Duca ar fi antrenați în proiecte a căror valoare depășește suma alocată în același scopuri tuturor instituțiilor suprioare de învățământ din Moldova. Până nu demult știam cine lucrează în RM, acum știm cine face știință în R.Moldova!

    1. @ssandu: E bine când banii pot fi făcuți prin știință. Credeam că doar politicul generează bani. Moldova e o țară de succes și în domeniul științei. E foarte bine.

    • cristina

    • 10 ani în urmă

    Cu pseudodoctori si pseudoacademicieini si o PseudoAcademie… La MAI au facut restructurari, de ce n-ar face-o si la Academie cu evaluari de tot felul.

    1. @cristina: Dacă se fac evaluări, atunci se va descoperi că sume imense de bani s-au dus pe apa științifică a sâmbetei. Cei care conduc ASM nu vor. Iar ceilalți se tem că se vor îngrozi de tabloul găsit acolo. Țipătul lui Munch va părea o metaforă pașoptistă.

    • bibliotecar

    • 10 ani în urmă

    biblioteca nu cumpara carti de la edituri concerete. ea achizitioneaza titlurile cerute de cercetatorii institutelor, titluri care se unesc intr-o singura lista si sunt propuse pentru licitatie publica. de cate ori ati participat la o asemenea licitatie? in plus, sunt cumparate (intr-un singur-doua exemplare) cartile pe care biblioteca nu le are. nu uitati ca suntem beneficiarii depozitului legal, deci titlurile aparute la orice editura din RM trebuie sa ne vine in exemplarul obligatori.

    1. @biblioteca: Au fost operate modificări. Biblioteca ASM nu este beneficiară depozitului legal. Participăm la licitații publice. De mici copii. Eu nu vă cer să cumpărați în 10 exemplare. Eu cred că o bibliotecă a ASM are nevoie de Roland Barthes sau Le Goff, sau Jurnalul lui gide, sau Jurnalul lui Morand. Ultima carte cumpărată de ASM a fost un DEI.

    • bibliotecar

    • 10 ani în urmă

    biblioteca asm inca beneficiaza de depozit legal. chiar si in varianta modificata a legii.
    in plus avem cartile despre care vorbiti, culmea, chiar pe cele editate de cartier. verificati catalogul on-line al bibliotecii, sau cel putin
    http://bsclupan.asm.md/WebOPAC/Search/BrowseTitleList.asp
    http://bsclupan.asm.md/WebOPAC/Search/BrowseTitleList.asp

    1. @bibliotecar: M-am uitat. Am văzut multe romburi. Și un semn de întrebare între ele. Dar vă cred. Înseamnă că anual ASM primește de la Cartier carte în sumă de circa 10 000 lei. Așa susținem noi știința.

    • Sensei

    • 10 ani în urmă

    Aurelia Hanganu: O instituţie se reorganizează, de obicei, atunci când ea nu funcţionează şi devine un balast. Academia de Ştiinţe este un exemplu de instituţie care funcţionează şi banii investiţi în ea aduc investiţii de două-trei ori mai mari în cadrul ştiinţei şi inovării. Banii redirecţionaţi spre AŞM nu sunt utilizaţi numai în cadrul ei. Or, Academia de Ştiinţe e singura instituţie care face cercetări în bază de proiecte de concurs, la care participă şi universităţile deopotrivă. Deci, banii care vin la Academie nu rămân numai aici, dar sunt distribuiţi în aceeaşi măsură şi la universităţi.

    1. @Sensei: O fi. Dar centralizarea, indiferent de domeniu, este o soră geamănă cu distinsa corupție.

    • Sensei

    • 10 ani în urmă

    Straniu ca directorul bibliotecii ASM vorbeste pe teme economice:investitii, distribuirea banilor in universitati, cercetari in baza de proiecte de concurs. La care proiecte de cercetare obtinute prin concurs este incadrata biblioteca stiintifica?

  1. Bine spus. Academia necesita o descentralizare organizatiionala si financiara.Doar la Academie poti întâlni un număr nemaipomenit de mare de angajati care sunt rude între ei sau au neamuri incadrate în diferite structuri: sectii de cadre, contabilitate, sefi de sectoare.

    1. @Sensei: Academia este oglinda societății moldovenești. Nu-i chiar Tolstoi. Ca la Lenin. Dar nici societatea moldovenească nu este chiar o revoluție.

  2. De acord.

    • Radu

    • 10 ani în urmă

    Nu cumva dupa un audit unele PROIECTE impreuna cu autorii vor trece de la Academie la Ruska si Pruncul???

    1. @Radu: Ar fi și asta o implementare. Sau o investiție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt